Posts Tagged pierdere

Balansul (dintre) câştig şi pierdere

Orice dorinţe ar trage de noi şi cu orice parte a trupului am sta către viaţa care ne ia-n piept, din momentul în care am făcut ochi în lumea aceasta, o serie de experienţe ne sunt inevitabile.

1. Suntem inevitabil dependenţi, cu toată alergarea noastră spre libertate şi independenţă. Oricât am forfeca (de-a lungul creşterii, dezvoltării şi maturizării noastre) dependenţele pe care le conştientizăm sau nu, cele care ne sunt fundamentale rămân. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să NU respiraţi vreo cinci minute…

1. Care sunt aceste dependenţe fundamentale?
2. Care sunt dependenţele subsidiare lor?
(întrebările de mai sus vor face probabil obiectul unei alte scrieri, alta decât cea de faţă…)

2. Nu putem evita (şi să vrem) temeliile fundamentale ale vieţii – indiferent de genul biologic cu care ne-am pricopsit, sau religia moştenită or aleasă, mulţimea sau micimea nr. de cărţi avute sau/şi citite, precum şi diplomele care atestă abilităţile dobândite şi îndeletnicirile ocupaţionale care ne solicită (timpul). Nici măcar „argintul care le dă pe toate,” atotputernicul ban nu ne imunizează, nu ne dă puterea sau posibilitatea de a jongla cu temeliile (fundamentale) ale oricărui om (dincolo de dependenţele biologice).

Aici între aceste „temelii” se află „zidurile” clădite de noi, mai opace sau mai transparente. Aici experimentăm sub multiple forme (pe care doar fiecare pentru el/ea le poate identifica şi număra în mulţimea şi diversitatea lor) alegerile dintre câştiguri şi pierderi. Etichetarea lor, eronată uneori, e născătoare de confuzie. Ispititoarea lor ofertă e imposibil de refuzat. 

În dependenţele noastre avem totuşi puţină libertate de a alege. Nu putem alege să nu alegem, spre exemplu – printre posibilităţi nu o putem număra şi pe aceasta, însă putem alege măcar parţial, de la un moment dat încoace, forma temeliilor pe care, mai mult sau mai puţin corect, le etichetăm ca fiind „ale noastre.”

Doar enumerate aşa fugitiv, vorbim despre: 1) Relaţiile noastre, 2) Credinţele noastre, 3) Valorile noastre, 4) Comportamentele noastre, şi 5) Consecinţele tuturor acestora laolalată, care sunt şi ele tot „ale noastre.”

În realţiile pe care le avem copiem şi deprindem credinţe şi valori din care răsar inevitabil comportamente şi consecinţe. Uneori schimbăm un anumit fel de a ne purta, şi-l abandonăm până la urmă ca fiind nevaloros şi ne-bun numai şi numai din cauza consecinţelor dăunătoare, nouă şi altora, pe care le are, pe care se dovedeşte că le are. Mai greu e atunci când nu avem o dovadă, sau când nu credem dovezile altora. De cele mai multe ori nu învăţăm anumite lecţii de viaţă nici din istoria alora şi nici din greşelile proprii.

Ne povestesc alţii şi vedem şi noi înşine că pentru a câştiga pe termen lung trebuie uneori să alegem să „pierdem” pe termen scurt. Indiferent CE alegem, nu putem evita alegerea. Chiar nealegând nimic la un moment dat, din oferta relaţiilor, credinţelor, valorilor şi comportamentelor ce ne stă în faţă, alegem ne-alegerea, alegem amânarea (pe care atunci când o alegem o considerăm valoroasă, deci un câştig pentru noi)…urmând să descoperim cândva, poate privind în urmă, dacă în cântarul pierderii-câştig lucrurile stau la fel ca atunci când am ales, sau balanţa înclină altfel.

Aşa face fiecare cu viaţa lui. Aşa se întâmplă în familie, la muncă, la şcoală, în comunitatea bisericească, în marea comunitate a statului din care facem parte, în lumea întreagă.  

E greu să fii în frunte. E periculos să fii cel care ia decizii şi pentru alţii. Pentru decizii bune e nevoie de înţelepciune, de ochi perspicace care să vadă până departe, de putere de pătrundere care să intuiască (cât mai corect cu putinţă – cât mai potrivit cu realitatea) domino-ul alegerilor.

Biserica, şi mai ales cei din fruntea ei (evident, vorbim despre o biserică locală) însă nici enoriaşii care o compun, nu pot scăpa de dependenţa aceasta a alegerii. Mă duc la biserică azi, sau aleg să rămân acasă? În ambele variante există atât un câştig cât şi o pierdere. Impunem des-podobirea de aur, argint, piele întoarsă, etc., sau e neesenţial şi acordăm „libertate”? În ambele variante şi pierdem şi câştigăm…şi pe termen scurt, acum, imediat… şi pe termen lung, în timp, în ani. Rămâne să descoperim ce am pierdut şi ce am câştigat sau putem prevedea încă de pe acum?

 Uneori ştim cum să alegem pentru că am fost învăţaţi să facem deosebire între bine şi rău, între alb şi negru, între viaţă şi moarte. Avem cele 10 porunci care ne spun ce să da şi ce să nu, avem Scriptura în care Creatorul pune înaintea creaturii „binele şi răul, viaţa şi moartea” şi o sfătuieşte zicându-i „alege viaţa, ca să trăieşti!”

Dar oraşul întortocheat al vieţii, trăită acasă, la muncă, la biserică, în concediu, sau oriunde ar putea fi trăită, nu are doar bulevarde, străzile mari şi drepte, ci e plin şi de străduţe întortocheate, mai mult sau mai puţin luminate, pe care ajungem de ne rătăcim, unde ne este mult mai greu să alegem, să ştim ce să alegem, şi mai ales ne întrebăm dacă alegem bine sau rău. Inevitabil alegem şi acolo, alegem şi atunci. Batem din palme când s-a gătat concertul, sau poezia spusă cu emoţie de un copil timid, sau…nu de data asta? Spun bună dimineaţa sau pace? Mă duc în blugi sau trebuie în costum, la cravată? Aleg să ascult în totul de „glasul bătrânilor” sau îmi pot permite uneori  să aleg să fac şi altfel? A câştigat alegând să asculte mai mult de soţul ei (într-un aspect preferat de el) – supunerea faţă de soţ, este în ansamblul ei, o alegere bună – sau mai mult a pierdut neascultând de opinia majorităţii? Să-mi fie frică să mă împotrivesc lucrurilor „negociabile”sau să mă tem? Şi lista e lungă…foarte lungă…mult mai lungă decât cele câteva întrebări sur-prinse de mine în vorbe, pentru că trebuie să definim şi să alegem, să separăm ce e „negociabil” de ceea ce e „non-negociabil” pentru mine ca individ, şi pentru noi în comunitate, pentru mine ca familist şi pentru noi ca familie, pentru mine ca enoriaş şi pentru noi ca cetăţeni ai cetăţii, pentru momentul de faţă dar şi pentru segmentele de timp ce urmează să vină, pentru prezent în lumina viitorului, dar şi pentru viitor în lumina prezentului.

Şi dăm cu banul alegând „cap sau pajură” între termen lung şi termen scurt, între esenţial şi neesenţial, între imperios necesar şi mai poate să aştepte…între acum e momentul (potrivit) şi am pierdut trenul ăsta, între ce mă bucur şi prea târziu…poate data viitoare, cu prima ocazie, dacă ni se va mai oferi şansa (alegerii).

Uuufff, bal(d)ansul ăsta dintre câştig şi pierdere…cine-l cunoaşte? Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi, desigur.

 online-business-choices

, , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu

Poetică: Clipa prezentă aparţine trecutului

venise vremea să Te căutăm
anume ca să ne-ajungă venise
ne căuta impresia aceea de timp
vremea ce anume-o născocise
*
venise timpul cu mâna dreaptă sus
ca martor printre biblii rupte şi-ndoite
jura cu secundele-i ai fi spus
anume parcă de-aia venise
*
deloc nu-i ardea de bun augur
şi-şi simţea sufletul a-nlocuire
ca noi să începem un capăt de drum
pornirea să pornească cu oprire
*
venise vremea să Te căutăm
şi încă ne caută vremea aceea
cum se pierde uneori ruptă de trup
nerostită nenăscută ideea
*
devenise venirea târziu
plecatul s-a făcut aproape
oceanul devenit pustiu de valuri şi ape
oarbă cu ochi goi de căutătură
vrema îşi soarbe timpu-napoi
ca un aer pe gură…
 

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Din seria celor bisericeşti: „Lipsa de la biserică” (nu ştiu dacă este cu justificare sau fără)

Am mai auzit şi altădată asta (şi nu doar o dată):

„Cine n-a fost duminică la adunare a pierdut enorm de mult…”

Adevărat, cine n-a fost nu ştie ce-a pierdut, mai ales dacă se face referire la o adunare anume dintr-o duminică anume şi nu se vorbeşte la modul general, despre orice adunare din orice duminică.

Omul care n-a fost a pierdut – ce ştii ce cuvânt, sau ce ştii ce Cuvânt

– ce ştii ce context

– ce ştii ce şansă

– ce ştii ce câştig

Cert e că le-a pierdut. Adevărat!

Însă în altă parte fiind, la fel de adevărat e că acelaşi om prin pierderea respectivă a câştigat:

– un alt contex

– un alt cuvânt, sau Cuvânt

– o altă şansă

– un alt câştig

Rămâne ca pe termen lung şi scurt să se compare câştigul (şi neapărat şi pierderea „enorm de mare”).

În rest „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât  mai mult, cu cât  vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10:25

„Consensul general între creştinii de toate denominaţiile este că „în esenţă, biserica este un loc pus de-o parte pentru închinare”. Acest lucru a fost valabil de-a lungul ultimilor 1700 de ani. Constantin încă trăieşte în minţile noastre.” – Frank Viola & George Barna, Creştinism Păgân?, Oradea, Kerigma, 201o, p.70

, , , , ,

Lasă un comentariu

Antrenorul neDemn

Se întâmplă în lumea sporturilor un lucru foarte de neînţeles pentru mine. Dacă o echipă oarecare nu joacă bine şi pierde mai multe jocuri la rând, cam singura măsură care se ia este schimbarea antrenorului. Nu prea contează că un jucător sau mai mulţi au avut două mâini sau două picioare stângi sau că cineva a încercat să facă ceea ce trebuia cât mai bine cu putinţă şi totuşi nu i-a reuşit sau că pur şi simplu, cealaltă echipă sau adversarul, a jucat mai bine. Ca de altfel, aproape în orice joc, unul câştigă iar celălalt pierde. Şi totuşi, antrenorul este cam de fiecare dată ţapul de ispăşire, pentru că aşa este probabil cel mai comod şi mai evident. Mai este însă şi situaţia în care el însuşi este demn, îşi recunoaşte incapacitatea şi se dă singur la o parte.
Este o situaţie la fel de ciudată ca şi cea pe care am descoperit-o într-o oarecare conjunctură în care oricât de rău merge „echipa”, oricât de mari sunt tensiunile, „antrenorul” nici nu ia în calcul să părăsească echipa.
Ne învaţă al Domnului cuvânt ca tot ce am început să ducem la bun sfârşit, dar este o dovadă de demnitate şi minim bun simţ a sesiza când ai luat-o pe arătură şi de a schimba ceva sau a părăsi un loc în care nu te mai potriveşti.

Emi Ciupe- Hunedoara

, , , , , ,

Un comentariu

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.976 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: