Posts Tagged Constantin Stancu

Constantin Stancu: Sabatul din poeme la Ioan Barb

SABATUL INTERIOR

În doar câţiva ani Ioan Barb s-a maturizat evident, poezia scrisă de el a căpătat o dimensiune specială, şi-a găsit un ritm interior necesar pentru un poet ajuns la vârsta deplină a viziunii sale, a acceptat suferinţa pentru fiecare vers, a avut o ţintă: sărbătoarea poemului, adică SABATUL INTERIOR[1] .

Sabatul este o zi specială de odihnă fizică şi dedicare pentru Dumnezeu, o zi în care se refac legăturile invizibile pentru ca cele vizibile să se poată susţine, o zi în care cuvintele au altă dimensiune şi o altă sonoritate…

Prin volumul SABATUL INTERIOR, poetul cu fire de poet, cum scrie Ioan Moldovan în nota literară de pe ultima copertă, autorul îşi asumă responsabilitatea metaforei şi a poemului care sparge inerţia gândului, a poemului care cheamă la rededicare…

Cartea are trei părţi:

1. Manuscris găsit sub o placă de cer.
2. Amurg ambiental.
3. Cauţiunea.

Toate acest fascicole au o semnificaţie specială pentru poet, cartea de faţă e doar o umbră a cărţii pe care Dumnezeu o scrie în carnea poetului, realitatea imediată nu oferă energii viabile care să dea certitudini, există cineva, există ceva care susţine existenţa, cel care a plătit cauţiunea, care a plătit preţul cerut pentru a ne asigura liniştea zilnică…

Antologia valorilor din această carte este una specială, scriitorul pendulează de la valorile creştine implicite şi, pe alocuri, explicite, la amintire, de la oraşul imediat care agresează fiinţa la obiceiurile satului românesc, acolo unde veşnicia mai atinge pomii din grădină şi bărbaţii tineri, până la nădejdea într-o lume mai armonioasă şi mai bine zidită…

Se simte, evident, şi o undă de regret pentru o lume mai bună, mai altfel, o lume în care sufletul să-şi găsească liniştea şi puterea de a trece de barierele artificiale pe care le întâmpină în epoca aceasta, în oraşul acesta, în trupul acesta, în gândul slab al omului apăsat de vremuri…

Versul său are ceva dur în structură, ceva frust, apoi este mlădiat de lumea invizibilă aflată aproape, reală, mai puţin perceptibilă cu simţurile, dar perceptibilă prin credinţă…

Peisajul său interior care se poate zări pe imaginea centrală a sabatului ritualic, este interesant, provocator, iar uneori ironic… Dimineaţa lumii, gaura de suflet, ferestrele umbrei, iluzia ca preludiu al morţii, miracolele inevitabile, existenţa ca vis al unui mort, cioburile femeii, satul adormit printre mesteceni, muşcătura stelei, muntele umbrei, cauţiunea necesară, glasul care luminează grădina, ţara făgăduită, învierea din tunet, o inimă în care au fost zidiţi doi tâlhari…

Ioan Barb este îndrăgostit de viaţă, viaţa pare a fi o femeie, e acolo în gândurile sale, deschide noi sensuri în dinamica anotimpurilor, iar ochii săi o prind, o protejează, e o dragoste care tinde spre absolut. (În poemul: viaţa mea este o femeie)

Prezenţa divină se face simţită organic pentru poet: „străinul îmi poartă semnele peste tot/cuiele ruginite în carne au gustul meu/” – poem scris cu un tăciune pe o gaură din suflet.

Scrierile prind ceva din misterul sufletului omenesc, cuvintele se alătură pentru a produce sentimente, pentru a crea deschideri, metaforele provocă o stare complexă între suprarealism şi ilustraţie sau viziune specială: „oraşul cuibărit în mine/se zbătea într-un peşte/”; „chiar dacă frigul/încetineşte curgerea anilor/”; „dimineaţa fără frunze/mestecenii deveneau bărbaţi/”; „alergam învelit în sufletul cald/al unui cal/îi răsunam în inimă/până ne înghiţea depărtarea/privirile pâlpâiau în felinare vechi/încet răsăream în alt timp./”; „se încălzea copilăria sub streaşină”; „rămân prăbuşit printre lei/în groapa săpată în mine/”; etc…

Versul curge normal, fără semne de punctuaţie, titlurile poemelor au litere mici, totul pare rupt dintr-un poem mai mare, sunt fragmente care au o sonoritate concretă dintr-un poem mai înalt, poemul melodios din cer, ori din gând, ori din oboseală inerentă fiinţei umane… Chiar titlurile poeziilor sunt alese cu grijă, par mici haiku-uri, semne pe coaja scrierilor, semnifică o stare, o idee, o lume: din lădiţa comandantului zbura toamna; te risipeai ca argintul viu; muşcat de timp în satul adormit printre mesteceni; teascul de dincolo de ţara făgăduită; scoteam dragostea cu o pompă submersibilă; mă voi afunda în inima ta ca-ntr-o mlaştină; ca o pasăre sub ferestrele umbrei; etc…

Tinereţea se iveşte din starea soldatului, cel care e pregătit pentru bătălii, da, tinereţea e un cântec, o baladă veche, o idee care muşcă din memoria poetului, ceva care s-a dus, s-a topit, era dorul după libertatea absolută, starea specială în care toate sunt posibile precum în poemul „aşa a fost toată viaţa ta”. Strigătul special de luptă şi eliberare: Liby…

„pe terenul de instrucţie/se înfruntau dragostea cu noaptea/un dor nebun după libertate/atunci ai pus numele armei Liby/adică liberare strigai de trei ori pe zi hai Liby/şi căutai pe întuneric în fiecare stea de la fereastră o fată// … visai la o poveste de dragoste cum n-a mai fost/scriai poeme cu motorul pornit/pe chitanţele de benzină de la PECO/şi deodată te-ai refugiat în tranşeele/săpate în ridurile unui bătrân/”

Uneori, furat de valul poeziei, de starea specială a sabatului, poetul pierde firul înalt a versului, cuvinte capătă o energie pală, oboseala din background adoarme ochiul interior, e oboseala individului care aşteaptă ritualul vechi de sărbători, umanul ia locul poetului cumva: „amintirile ne vor înfăşura în interior/cu un fir de bumbac/” – vom rămâne îmbrăţişaţi. Ori: „voi încropi din sentimente nefolosite atele/pentru crengile rupte de viscol/” – voluntariat pentru schimbul de noapte.

Ultimul ciclu, Cauţiunea, aduce în planul întâi necesitatea salvării fiinţei într-o lume în care toţi părem condamnaţi, primul „poem frate peste groapă” arată posibilitatea reală, cineva lua locul celui plecat din lumea aceasta, viaţa continua prin ceilalţi, Dumnezeu e un Dumnezeu a celor vii, tradiţiile au ceva din taina continuităţii: „la cimitir cel mai bun prieten al mortului/era chemat de părinţi frate peste groapă/se lega că va ţine locul celui plecat din lumea aceasta/aşa cum Iisus a încredinţat-o pe Maria lui Ioan/”

Dar există şi o ţară făgăduită, traseul este deschis de poporul de sclavi condus de Moise, personaj emblemă pentru istoria omenirii, cel care i-a condus în acea ţară depărată, le-a redat libertatea şi demnitatea, fiecare are nevoie de o ţară, iar marea poate deschide drum, iar cetăţile cad la strigătele celui care crede…- teascul de dincolo de ţara făgăduită.

Sabatul interior, ziua specială, ziua poemului ca o ţară făgăduită pentru Ioan Barb.

În nota literară dedicată volumului de faţă, Ioan Moldovan scria: „Ioan Barb vede în lume şi vede lumea drept ceea ce lumea e învoită de el însuşi a arăta: că e disponibilă a fi salvată, că e gata să aline cu frumuseţi acreditate de tradiţie, că nădejdea făcătorului ei, poetul, pot face ecou armonios.”

Cartea este dedicată soţiei Sofia, pentru că sabatul nu poate fi sărbătorit de unul singur, sabatul e ceva special, dragostea ca durată, dragostea ca vreme, dar toate îşi au vremea lor, iar Ioan Barb vrea să evadeze cumva din starea prezentă, pentru a fugi în ţara promisă: „şi adorm câte o primăvară în gândul lui Dumnezeu”, după cum mărturiseşte…

Constantin Stancu, decembrie, 2011.

[1] Ioan Barb, SABATUL INTERIOR, Editura „Limes” – Cluj-Napoca, 2011, Colecţia MAGISTER, 84 pagini, cu o notă de Ioan Moldovan

, , ,

Lasă un comentariu

Romanul „Pe masa de operaţie” de Constantin Stancu

CONSTANTIN STANCU, Haţeg – membru USR

– romanul „PE MASA DE OPERAŢIE” – Editura “Rafet” 2011

Volum apărut în cadrul proiectului “Scriitori râmniceni pentru literatura română” iniţiat de Asociaţia “Renaşterea râmniceană” – preşedinte Constantin Marafet, cu sprijinul financiar al Consiliului Municipal Râmnicu Sărat şi al Asociaţiei. Premiul “Octavian Moşescu” al Festivalului Internaţional “Titel Constantinescu”, Ediţia a IV-a, Râmnicu Sărat, 2011. În carte: nimic despre crimă, doar o privire spre moarte. Nimic despre trădări în iubire, doar dragoste, simplu. Ieşirea din stare prin credinţă şi poezie. Despre bolile personale şi boala lumii, în ochii lui Dumnezeu fiecare fiinţă are valoare şi aduce un mesaj ca martor, toate mesajele adunate, împărţite, scăzute, înmulţite, fac miracolul…

http://costyconsult.wordpress.com/2011/08/18/constantin-stancu-de-la-editura-rafet-2011-romanul-pe-masa-de-operatie-volum-aparut-in-cadrul-proiectului-scriitori-ramniceni-pentru-literatura-romana-initiat-de-asociatia-renasterea-ramni/

, ,

Lasă un comentariu

Rugăciunea ca mod de viaţă

“ După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. “ ( Fapte 4 : 31 )

Rugăciunea este acea stare de binecuvântare în care omul, cu adevărat creştin, se apropie de Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, în Numele lui Hristos Isus, un canal prin care pământul se leagă de cer, pentru binele creştinului, a familiei sale, a Bisericii, a lumii, un foc ce arde pentru divinitate, în smerenie, cu blândeţe, cu nădejde, cu dragoste, într-o sinceră credinţă salvatoare, este un mod de viaţă în Isus, o soluţie pentru probleme omului care are nevoie de părtăşia cu Tatăl, un răspuns la providenţa divină pentru unitatea creştinilor într-o luptă spirituală nevăzută, dar cu efecte vizibile benefice, o dulce  atingere a Mâinii divine, o stare de conversaţie cu Dumnezeu, fără de timp, în eternitate, pentru sfinţenia, curăţenia, în vederea desăvârşirii creştinului.

Definiţii se pot da în multe feluri, cu binecuvântarea divină, dar dincolo de definiţii trebuie să existe o realitate, viaţa de rugăciune a creştinului, dincolo de efectele păcatului lumii, depăşind piedicile care s-ar putea ivi în această stare de har. Realitatea este una singură, creştinul fără rugăciune nu se poate nici închipui.

Rugăciunea este o stare benefică activă, care se presupune Cuvântul adevărului înţeles şi aplicat în viaţa de zi cu zi, legătura frăţească dintre membrii Bisericii, părtăşia, participarea la sacramentele Bisericii, aşa cum au fost stabilite de Domnul Isus, apropierea de Dumnezeu în laudă şi închinare. Rugăciunea nu poate fi ruptă de activitatea curentă, presupune şi postul, smerenia, dedicarea totală, adică duhul nostru se lipeşte de Duhul Sfânt, după acceptarea divină.

Toate marile evenimente din lucrarea Domnului Isus de formare a Bisericii sunt legate de rugăciune. În Biserica primară, adică de începuturi, remarcăm următoarele: grupul de apostoli şi restul credincioşilor, împreună cu Maria, mama lui Isus, s-au rugat continuu până ce Duhul Sfânt s-a coborât în ziua cincizecimii, la Rusalii. Teologii pun accentul pe aspectele din predica apostolului Petru în acea zi benefică pentru umanitate, dar  partea nevăzută a lucrării este rugăciunea, toţi cei  ce-l iubeau pe Isus stăruiau în unitate în rugăciune, în cereri, într-un singur cuget. ( Fapte 1 : 14 ) Rugăciunea declanşa marile evenimente ale lucrării, iar ei, erau doar martori, oameni în rugăciune, în genunchi apropiindu-se de cer.

În concluzie:  toate marile evenimente din Biserica primară au la bază rugăciunea :

–                        alegerea lui Matia ca apostol în locul lui Iuda, vânzătorul;( Fapte 2: 24 )

–                        alegerea diaconilor, ca soluţie pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca lucrare spirituală, cât şi ca lucrare pragmatică, reală, răspunzând necesităţilor umane; ( Fapte 6: 3-4 )

–                        punerea deoparte în lucrare a lui Barnaba şi a lui Saul ( Pavel ), ca lucrători în via Domnului, evanghelişti cu putere de Sus; ( Fapte 13 : 3 )

–                        rânduirea prezbiterilor în Biserică, deci a celor care sunt în slujire;( Fapte 14 : 23)

–                        declanşarea minunilor  care însoţeau faptele apostolilor,  învierea Tabitei ( Fapte 9 :40 ), întoarcerea lui Corneliu la Dumnezeu ( Fapte 10 : 30 ), pentru că acceptarea credinţei de către un sutaş roman, membru al armatei romane cuceritoare era o minune în acele zile; izbăvirea miraculoasă a lui Petru din temniţă ( Fapte  12 : 5 şi următoarele ),  declanşarea viziunilor pentru oamenii lui Dumnezeu, ca mod de comunicare a omului cu Cel de Sus ( Fapte 22:17 ), vindecarea de friguri şi urdinare a tatălui lui Publius de către Pavel ( Fapte 28 : 9 ), apariţia îngerului Domnului la Corneliu, pentru a-i transmite mesajul divin,( Fapte 10 : 30 ) etc

–                        Toate evenimentele sunt iniţiate de om prin rugăciune, pentru ca orice Cuvânt a lui Dumnezeu să se împlinească.

Exemplele din cartea „ Faptele Apostolilor „, aşa cum sunt prezentate în Biblie, pot fi acceptate ca model de noi astăzi, pentru ca sufletele noastre să nu se piardă.

Constantin Stancu

, ,

Lasă un comentariu

Despre Literatura Creştină – de Constantin Stancu

Literatura creştină pare a fi în stagnare…

O anumită atitudine a oamenilor care slujesc în culte autorizate sau în Biserică, gripează fenomenul lansării unor opere bazate pe valorile creştine şi a unor scriitori care au ca temă a preocupărilor lor, valorile creştine.

Este o teamă bolnăvicioasă ca dogma să nu fie afectată. În aparenţă teologii au dreptate, până unde poate un simplu scriitor să interpreteze Scriptura şi să scrie în lumina Duhului Sfânt ? Teologii şi-au rezervat o anumită libertate de a interpreta faptele, oamenii, masajul divin. Consideră că au autoritatea să o facă.

Problema nu este nouă în peisajul literaturii în general. Se ştie că literatura creştină este un mijloc de luminarea lumii, o metodă de a face lucrurile să meargă.

Analizând fenomenul, putem să apreciem câteva situaţii:

  • Există autori care de la bun început scriu după moda teologică punând accentul pe mesajul educativ, scriu într-un fel la comandă, pe teme date, frust, fără talent, inventând povestiri aparent simple, pentru a ajunge la cititorul obişnuit, dornic de semne … Aceşti autori pot fi subvenţionaţi de biserici, asociaţii creştine, au vânzarea asigurată, editurilor de genul acesta le merge bine, cărţile se vând în biserici, la adunări, etc. Metoda este aplicabilă şi la propaganda oficială şi până la un punct este utilă, dar există un punct unde kich-ul este prezent, diletantismul e la modă, superficialitatea primează.

, ,

5 comentarii

Despre Ioan Botezătorul, de Constantin Stancu

“ Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie ? O trestie clătinată de vânt ?” ( Luca 7 : 24 )

Au trecut mai bine de 470 de ani de când Gasul Domnului nu se mai auzise. Vechiul Testament fusese revelat, dar poporul lui Israel părea părăsit. Profeţii trimişi de Dumnezeu muriseră de mult, era o tăcere adâncă, Dumnezeu vorbea prin Tăcerea Sa. Locul profeţilor fusese luat de diverşi lideri religioşi care se conduceau după obiceiurile poporului nu după Cuvântul cel viu, ţara era sub ocupaţia romană. Poporul era într-o aşteptare plină de mister.
Trebuia să se audă Glasul !
La Râul Iordan Ioan Botezătorul îşi începe lucrarea, este lucrarea unuia mai mare decât un prooroc.
Din pântecul mamei el a fost ales ( la fel ca Pavel, la fel ca toţi aleşii Săi ) să fie prooroc care să meargă înaintea Domnului, să pregătească căile adevărate şi drepte, să aducă la cunoştinţa poporului vestea mântuirii, să pregătească totodată iertarea de păcate. Calea Domnului a fost vestită prin Ioan Botezătorul, dovadă că Dumnezeu comunică puternic cu oamenii, orice lucrare este vestită înaintea de a se produce cu tărie. Spre deosebire de oameni, Dumnezeu este deschis, clar…
Citește restul acestei intrări »

,

Lasă un comentariu

Un gând de duminică – de Constantin Stancu

MAI APROAPE DE DUMNEZEU, CU FIECARE ZI, CU FIECARE CUVÂNT …

Pus în faţa luării deciziei de a te apropie de Dumnezeu, primul pas este rugăciunea, pentru că în rugăciune se exprimă puterea care te poate duce lângă El, prin Domnul Isus Hristos şi călăuzirea Duhului Sfânt. Această putere este subliniată în Noul Testament, dar şi în Vechiul Testament. În Noul Testament este important de văzut că puterea vine prin Hristos, care a salvat lumea, şi de această salvare avem nevoie.( Iacov 5: 16 )

Această putere este vizibilă, se simte, există acolo în rugăciune posibilitatea umplerii cu Duhul Sfânt  şi deschide calea spre vestirea Cuvântului, care este o cale care eliberează. ( Fapte 4 : 31 ) Rugăciunea rupe legăturile şi acest lucru este important pentru că ne desparte de legăturile păcatului care ne ţin strâns legaţi de lumea întunericului. ( Fapte 16 : 15 – 17 ).

Isus a subliniat în lucrarea sa că tot ce vom cere în Numele lui se va face. ( Ioan 14 : 13 ), arătându-ne şi modul cum se va face : „ Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi  orice veţi vrea, şi vi se va da „ ( Ioan 15 : 7 ) În rugăciune trebuie să pornim de la cuvintele lui Isus,  care au un loc clar – inima noastră, şi de  la starea de har, de fi îmbrăcaţi în Hristos. Acesta este primul pas. Rugăciune presupune şi postul, din păcate, uneori, trăind într-o lume agresivă, postul este mai dificil de ţinut, dar între nişte limite este posibil şi postul. În Fapte cap. 9 : 9 se dezvăluie modelul postului : „ Trei zile n-a văzut, şi n-a mâncat, şi n-a băut nimic „ Vedem că postul este o separare viabilă de lume, pentru a ne putea apropia de Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu Citește restul acestei intrări »

, , , ,

Lasă un comentariu

„ Ehieh asher ehieh”

„ Ehieh asher ehieh „ , această sintagmă din Biblie scrisă în limba ebraică veche, tradusă literar  ceea ce a spus Dumnezeu lui Moise ( Exodul 3 : 14 ) cu „ Eu sunt Cel ce sunt „ ne obligă să privim dincolo de semnificaţia primă şi să constatăm că o traducere exactă înseamnă „ Eu voi deveni ceea ce voi deveni „. Vedem astfel puterea extraordinară de transformare şi unitatea în sine a creatorului şi a creaţiei. Impulsul acesta ne îndeamnă să privim spre fiinţa noastră şi să vedem posibilităţile  de devenire în istorie şi în lume. Posibilitatea omului de transformare, sau de devenire ne face să vedem că de fapt suntem unici, dar cu un potenţial extraordinar, primit chiar la creaţie.

Limba ebraică veche este o mărturie a faptului că omul a încercat şi a reuşit prin inspiraţie divină să fixeze limitele sale de existenţă şi că dincolo de traducere este o realitate a credinţei mult mai puternică şi mult mai reală, care ne depăşeşte, dar care ne încurajează totodată.  Filozofia ca ştiinţă şi ştiinţa ca filozofie ne îndeamnă să privim la cuvintele Bibliei ca le un bogat tezaur de adevăr, adevăr care ne poate da expresia echilibrului în lumea aceasta.

Constantin Stancu

,

2 comentarii

“ SPINII FLORII DE COLŢ “

Dumnezeu îşi alege vase de lucru, adică oameni vii care să ducă mesajul Său prin veac, care să dea viaţă prin Cuvântul divin. Autorii cărţii “Spinii florii de colţ“, un titlu bine ales, Dănuţ Vrăncilă şi Mircea Toma, slujitori ai tainelor lui Dumnezeu, propun cu ajutorul Editurii “ Carmel Print “, Arad, 2003 o modalitate curată pentru mesagerii Scripturii de semănare a Cuvântului în inimile oamenilor şi propun un comportament relevant pentru cei chemaţi la sărbătoarea “ Veştii Bune “.

Chiar ei pastori sau lideri creştini, autorii abordează cu mult curaj o temă care uneori deranjează lumea restrânsă a preoţilor, a pastorilor, a evangheliştilor, a celor care “ scriu “ viaţa  din nou istoria revelată a naşterii, lucrării, morţii şi învierii lui Hristos Isus.

Scrisă cu har, prin Duhul Sfânt, autorii avertizează asupra marii responsabilităţi a celor chemaţi, căci ei nu sunt chemaţi de oameni, ci sunt chemaţi de Dumnezeu la o lucrare care îi depăşeşte de multe ori, dincolo de puterea umană, dincolo de talente, dincolo de darurile Duhului, este puterea veşnică a Evangheliei, putere care copleşeşte, care purifică, puterea care este un foc viu străbătând veacurile …

Citește restul acestei intrări »

, , ,

2 comentarii

ISUS, CEL CARE SE IMPLICĂ

„ Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să- Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi „ ( Marcu 10 : 45 )

  1. Definiţia slujirii. Slujirea este acea activitate spirituală de punere la dispoziţia oamenilor prin Duhul Sfânt în relaţiilor lor unii cu alţii şi în relaţia lor cu Dumnezeu. Teologia pastorală îşi propune şi si-a propus un studiu aprofundat, viu, asupra Scripturii, a Cuvântului lui Dumnezeu având ca ţintă slujirea cu un scop bine definit de Dumnezeu pentru binele omului, păstrarea creaţiei în limitele curate şi în devenire, stabilite încă de la început. Dumnezeu este un Dumnezeu viu care lucrează, în El sunt fiinţa şi mişcarea, din el vine viaţa şi de la El curge sfinţirea noastră. Întreaga activitate de slujire este modelată de Isus Hristos prin providenţa Sa, prin prezenţa Sa în viaţa oamenilor şi prin refuzul adresat întunericului.
  2. Isus Cel care slujeşte . Isus are chipul lui Dumnezeu, fiind de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi totuşi în smerenia Sa desăvârşită  a acceptat dezbrăcarea de sine, a acceptat să ia un chip de rob, acceptând statutul uman, fiind ascultător până la moarte, indicând spre orice om ca acesta să accepte mântuirea dată în dar oamenilor, mântuire care se impune a fi dusă până la capăt cu frică şi cutremur, căci în Isus Dumnezeu lucrează pentru fiecare om care acceptă această chemare de natură divină. ( Fil. 2:6-13 ) Dezbrăcarea de Sine este renunţarea la cele din Slavă pentru pământul ca leagăn al omului creat de Dumnezeu.

Citește restul acestei intrări »

, , ,

Lasă un comentariu

Decizii corecte în viaţa de zi cu zi

În viaţa concretă, de zi cu zi, creştinul este nevoit să ia decizii.

Chiar viaţa lumii obligă pe mulţi oameni să ia decizii. Ştim cât de mult ne afectează deciziile celor din dregătorii, cum suferim pentru deciziile şefilor, câtă durere ne produc deciziile colegilor de muncă şi cât de mult suntem atacaţi de hotărârile vecinilor, a funcţionarilor publici, a oamenilor de afaceri în alergarea lor permanentă după profit …

Creştinul este învăţat de Duhul Sfânt să ia decizii corecte, conform cu planul lui Dumnezeu, care ştie mai mult decât noi de ceea ce avem nevoie …

El ne cunoaşte mai bine !

A decide ! Care sunt căile pe care mergem pentru a nu ne abate nici la stânga nici la dreapta ? Creştinul în vremea aceasta, spre deosebire de oamenii din vremea Vechiului Testament au un model desăvârşit în Hristos Isus pentru a fi biruitori şi prin  luarea deciziilor corecte …

Primul pas : roagă –te ! În rugăciune trebuie să realizăm că în toate trebuie să se facă voia lui Dumnezeu ( Matei 6 : 10 ) În rugăciune trebuie să dorim ca Dumnezeu să-şi descopere voia Sa ( Exod 33:13 , Psalmul 25 :4 ). Este necesar ca în rugăciune să fie implicate şi alte persoane în cererea adresată Celui de Sus, să nu fim singuri, ci membrii Bisericii să fie alături de noi !

Al doilea pas : studiază Scriptura ! Este necesar să o studiem  nu numai să o citim. Trebuie să examinăm în mod amănunţit Cuvântul şi să depunem efortul de a aplica principiile lui Dumnezeu la deciziile pe care trebuie să le luăm. Isus a repetat : “ Este scris … ( Matei cap. 4 )

Al treilea pas : ascultă vocea lăuntrică a Duhului Sfânt ! Trebuie să remarcăm faptul că Duhul Sfânt cunoaşte voia desăvârşită a lui Dumnezeu şi se va ruga pentru noi în armonie cu acea voie. ( Romani 8 : 27 )

Al patrulea pas : caută sfat creştin !  Caută pe fraţii cu multă credinţă, neprihăniţi, cu pace în suflet, cu bucurie în Domnul ! Sfatul cel bun poate veni doar de la creştini maturi, nu de la psihologi, nu de la şefi, nu de la noii creştini, abia născuţi, nu de la consilieri de ocazie, ci de la cel neprihănit, cu experienţă în relaţia sa cu Dumnezeu. ( Proverbe 11:14, 12:15  şi nu uita Psalmul 1:1, sau Matei 23:16 )

Al cincilea pas : analizează împrejurările în care te afli. Decizia se ia într-un context concret şi de multe ori aceste împrejurări “ ne vorbesc “ prin fapte, prin oameni, prin lucruri, prin relaţiile dintre oameni ! Dumnezeu este un Dumnezeu a celor vii …

Al şaselea pas : apelează la cheile sfinte puse la dispoziţia ta de Dumnezeu. Încrede –te în Dumnezeu ! (Ieremia 17: 5 )  Nu te încrede în oameni, ci doar în EL ! Nu te bizui pe înţelepciunea ta, adică nu te bizui doar pe raţiunea uamană când iei o decizie, armonizează voia lui Dumnezeu la modalitatea de realizare a deciziei pe care trebuie să o iei ( Samuel 6 :1-7 ) Recunoaşte pe Dumnezeu în toate căile tale ! DĂ-I cinste, onoare în modul de gândire, în vorbirea ta, în faptele tale, în orice lucru pe care îl faci. ( Coloseni 1:18 ) Nu uita : El îţi netezeşte cărările ! Uşa se deschide !

Al şaptelea pas : alege calea înţelepciunii venite de Sus ! Calea înţelepciunii creşte cu maturitatea spirituală ( Evrei 5:12 –1 4)

Concluzia : trebuie să ai siguranţa voii lui Dumnezeu când iei decizia, adică pacea Lui să-ne locuiască în inima, în minte, în toată fiinţa ! În duhul tău, omule, trebuie să fie pacea lui Dumnezeu, iar lipsa păcii este semnul că ceva nu este în regulă, acolo înlăuntrul fiinţei tale ceva nu este în regulă ( 1 Corinteni 14:33 )  Şi nu uita, Dumnezeu se descoperă pas cu pas, ai răbdare, nu întotdeauna omul este pregătit să  poarte lucrurile Sale, dar noi trebuie  rămânem copii ascultători. De aceea este bine să luăm deciziile astăzi, viitorul este sub mâna Lui. ( Matei 6 : 34 sau Ioan 16 :12 )

Decizii corecte ? Da,  Dumnezeu mai vorbeşte oamenilor ( Ieremia 33 :3 ) Creştinul trebuie să cunoască acest lucru şi să ia decizii după voia Sa.

Avem modelul, este aproape de noi, chiar în inima noastră ….

Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând : „ Tată, dacă este cu putinţă depărtează de la Mine paharul acesta ! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu .” ( Matei 26 : 39 )

Aflat în Grădina Ghetsimani Domnul Isus se roagă pentru ceea ce va urma : prinderea Sa, judecata formală, condamnarea, crucificarea, moartea şi apoi împlinirea Planului de salvarea omenirii. Ca om Hristos s-a temut de moarte pentru că a iubit viaţa şi pentru că viaţa este un dar de Sus. Ca Dumnezeu El putea să se salveze, putea să aibă la dispoziţie mai mult de doisprezece legiuni de îngeri ( Matei 26 : 53 ), putea să se coboare de pe cruce, putea să aibă o altă ieşire din impas ca om al momentului.

Atunci când a fost ispitit Isus a mărturisit : „ Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu „ ( Matei 4 :4 ) Ştim că Dumnezeu a spus Fiului că după moartea Sa, a treia zi va învia, conform Scripturilor.( Matei 16 : 21 )

În Ghetsimani Isus a trebuit să ia o decizie. Să se salveze, să se mântuiască sau să asculte de voia Tatălui. Satana, marii preoţi, poporul soldaţii, mulţimea adunată, chiar ucenicii au crezut că Isus ca Mesia se va salva, făcând o minune. Satana atât aştepta, El Mântuitorul să nu creadă în Cuvânt, aşa cum primise în pustie, când a fost ispitit. Planul lui Dumnezeu de salvarea lumii putea să fie un eşec, bazat pe o minune, dar cea mai mare minune – învierea, nu s-ar fi produs şi Hristos nu ar fi atras oamenii la El. ( Ioan 12 : 32 )

Constantin Stancu

, , , ,

Lasă un comentariu

Împărăţia – de Constatin Stancu

Dincolo de continente şi măriri,

Mai sus de nori şi peste glie,

E o ţară veşnică de miri,

E starea sfântă – a Ta Împărăţie …

 

Şi Împărăţia nu stă-n vorbe,

E putere pură, venită de Sus,

Iar peste vremuri tot mai oarbe,

Domneşte Tu, Prea Bunule Isus …

 

Să lăsăm îndoiala şi uitarea,

Ochii să-i înălţăm spre cer,

Să ne lumineze–n inimă lucrarea

Prin minunile care nu pier …

 

Împărăţia-i neprihănire, bucurie,

E şi pace prin Duhul Sfânt,

Şi viaţa, omule, adânc ţi-o scrie

În inimă, în cuget, prin Cuvânt …

 

E harul care înnobilează fiinţa,

E harul de început şi Cuvântul,

Primeşti răspunsul – doar credinţa,

Te poartă-n Împărăţie, precum gândul …

, ,

Lasă un comentariu

Premiere şi concurs: precizări

Mulţumesc Lidiei D. pentru comentariile recente de la rubrica „concurs” ce mi-au adus aminte de provocarea lansată către aceea dintre voi care doriţi să vă implicaţi în prezentarea Hunedoarei evanghelice, atât prin menţionarea evenimentelor de care aveţi cunoştinţă, informaţii la care e bine să aibă acces uşor cât mai multă lume (interesată),- internetul ne dă acces la informaţia scrisă-  fie prin sesizarea aspectelor legate de legislaţie sau oraganizarea cultelor evanghelice, fie prin scrieri ce ţin de cultura sau arta ce promovează valorile creştine.

Am promis pentru implicarea voastră „un tricou pentru un ecou”, prin ajutorul dat de devenii de la „Punctul Central”, şi am mai promis că la sfârşitul fiecărei luni va fi anunţat câştigătorul. Pentru că fără ajutorul vostru, „echipa” Hunedoarei evanghelice o formez eu (Ruben) mi-am luat libertatea de a forma şi juriul care „decide” cine i-a premiu luna asta şi cine nu 🙂

NU m-a forţat sau obligat nimeni să fac promisiuni :), NU mă forţează nimeni şi nici nu mă plăteşte nimeni să scriu aici pe Hunedoara evanghelică, tot aşa cum nimeni nu vă forţează nici pe voi să vă implicaţi alături de mine ca voluntari, din nevoia existentă pe care o conştientizăm de a ne informa şi de a informa şi pe alţii, de a cunoşte şi de a face cunoscut şi altora, de a folosi eficient şi ingenios unealta aceasta a internetului  de care dispunem (la îndemână, ieftin, practic).

Cine a fost atent a putut observa că nu în fiecare lună a existat un câştigător, şi asta nu datorită faptului că nimeni nu m-a ajutat, sau nimeni nu a contribuit cu nimic, ci şi din motive de timp (fie am fost ocupat, sau foarte ocupat, fie am fost plecat din oraş sau din ţară şi nu am ţinut pasul … vină care cade întru totul asupra mea :))

Deocamdată premiile mi s-au epuizat, însă nu şi implicarea !  🙂

Am primit nu de mult de la Sami Chiş (Hunedoara) 2 DVD-uri cu filmul ISUS (JESUS – No one moves the world like Him) cu subtitrari in 32 de limbi, pe care le voi oferi cu multă plăcere, ca semn al mulţumirii şi aprecierii pentru implicarea şi calitatea scrierilor din ultimele luni, lui IONUŢ NISTOR de la Deva şi lui CONSTANTIN STANCU de la Haţeg.

Scrieri şi transcrieri de Ionuţ Nistor:

Scrieri de Constantin Stancu:

MULŢUMESC !

Fie ca Domnul să înmulţească puţinul nostru şi prin binecuvântarea Lui să fie de folos multora!

Ruben Bucoiu,

Hunedoara evanghelică

, , , , , , ,

Lasă un comentariu

„Siguranţa mântuirii”- aspecte prezentate de Constantin Stancu, Haţeg

SIGURANŢA MÂNTUIRII

( Prezentarea unui punct de vedere personal, bazat pe Scriptură şi lecturi diverse )

  • Aspecte generale

„ …ci să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; // ci, credincioşi adevărului în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos „ ( Efeseni 4 : 14- 15 )

În slăbiciunile sale omul are nevoie de o stâncă tare pe care să stea, indiferent de vremurile în care trăieşte prin harul lui Dumnezeu. Siguranţa în această viaţă şi în eternitate este dată omului de Dumnezeu, prin Domnul Nostru Isus Hristos, fiindu-ne garantată salvarea noastră din robia păcatului şi a morţii. Această garanţie sau asigurare poate fii primită de om care indică spre activitatea lui Dumnezeu prin care ne este stabilită posibilitatea vieţii eterne, ca sens de mişcare şi viaţă în creaţie.

Această garanţie presupune naşterea din nou prin Duhul lui Dumnezeu, acest nou început poate declanşa lucrarea de asigurare a credinciosului, pentru că îl leagă de Cel de Sus. Prin naşterea din nou procesul salvării s-a declanşat pentru credincios, astfel că Dumnezeu menţine în siguranţă pe copii Săi.

Indiferent de ce crede în fapt credinciosul, asigurarea este stabilită veşnic de Dumnezeu, indiferent dacă omul este sau nu conştient de lucru acesta, dacă poate realiza în mintea sa siguranţa mântuirii sau nu.

Lipsa siguranţei mântuirii poate afecta fiinţa umană, slabă şi fragilă ca o trestie în pustiu, după cum afirma Hristos Isus despre Ioan Botezătorul.

  • Siguranţa mântuirii o stare de har viabilă în viaţa credinciosului.

În fapt siguranţa mântuirii  este o stare de har viabilă. Acest lucru se poate vedea în viaţa omului din mai multe motive :

Citește restul acestei intrări »

, , ,

Un comentariu

„Ecouri de Psalmi”- de Constantin Stancu

ÎNTOARCEREA ACASĂ78421913

Mă scutur de păcatul greu,

Vreau să uit putrezirea,

Cu sufletul spre Dumnezeu,

El ne-arată mărirea.

Întoarce-te acasă iar,

Anii au picurat fară folos,

Lumina se-arată clar,

Zidindu-te-n Fiul glorios.

Să fii acasă din nou,

Să nu mai rătăceşti,

Fără plată un cadou,

Un dar din cele cereşti.

Fără plată, fără plată,

Doar iubire, doar har,

Acceptă braţul de tată

Ce vine la tine în dar.

Citește restul acestei intrări »

, ,

Lasă un comentariu

Ghid contabil

Ghidul contabil  emis de MF privind unele operatiuni contabile. Sunt multi patroni care sunt crestini si probabil au nevoie de informatie, desi nu totul de reduce la informatie. Ghidul este necesar avand in vedere ultimele modificari in Codul fiscal.
Nota. Sunt si jurist si poate asta ajuta la ceva. – Stancu Constantin, Hateg
 
Ghid practic  privind reflectarea în contabilitate a unor operatiuni economice
 
 
Prin Ordonanta de urgenŃă a Guvernului nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire  la  rectificarea  bugetară  pe  anul  2009  si  reglementarea  unor măsuri financiar-fiscale  s-au  prevăzut  unele  măsuri  privind  limitarea  dreptului  de deducere  a  TVA  pentru  achizitiile  de  vehicule  prevăzute  la  art.  145¹  din Legea  nr.  571/2003  privind  Codul  fiscal,  cu  modificările  si  completările
ulterioare,  precum  si  pentru  combustibilul  necesar  functionării  vehiculelor aflate  în  posesia  sau  în  folosinta  persoanei  impozabile,  cu  exceptiile prevăzute de lege.
Citește restul acestei intrări »

,

Un comentariu

O ISTORIE A CUVÂNTULUI „BIRUITOR”

O istorie a Bisericii creştine înseamnă o viziune de ansamblu asupra modului cum Dumnezeu  şi-a realizat, cu dragoste şi înţelepciune, lucrarea sa vie cu lumea pe care a creat-o.

Creştinismul  de-a lungul secolelor “, studiu semnat de Earle E Cairns satisface dorul de informaţie despre taina unei lucrări ce se întinde pe mai multe secole, aproape trecând prin noi şi izbucnind în viitor, anticipând lumina. Studiul a fost editat de  Editura “ Cartea Creştină “ din Oradea încă din anul 1997 si înseamnă acoperirea unui gol în cultura română, înseamnă o conexiune la valorile universale, uneori ocolite, dar necesare.

Creştinismul, ca val important, poate cel mai important în istoria lumii, este înţeles de autor din punctul de vedere al creaţiei, ţinând cont de situaţia politică, economică, intelectuală, socială, artistică a fiecărei epoci. Vremea trece dar lucrarea lui Dumnezeu rămâne în veşnicie, aceasta este mesajul. Autorul a fost atent la şocul produs de creştinism  în fiecare secol, un şoc semnificativ care a schimbat dramatic si  benefic cursul  anormal al vremurilor.

Citește restul acestei intrări »

, ,

Un comentariu

Consecinţele faptului cã în om existã Chipul lui Dumnezeu

Chipul lui Dumnezeu în om este de naturã divinã şi omul capătă valoare prin acest lucru, ca expresie a Planului etern care este mai presus de noi· Astfel omul a  fost creat puţin mai prejos de Dumnezeu,  dar am păstrat ceea ce este etern, indestructibil, dincolo de mode artistice, de scheme filozofice, de tainele care ne copleşesc când privim la un om, la un simplu om în viaţã fiind, cu dramele şi bucuriile sale·

Faptul cã omul a fost creat după Chipul si asemănarea lui Dumnezeu are anumite consecinţe care ne dau siguranţa, care ne întăresc în existenta noastră pe acest pământ, simţim cã nu mai suntem orfani, ci avem un Tatã, suntem sfinţiţi pentru moştenire, care este universalã, cu o arie de împlinire pe care omul, în prezent, nu o poate anticipa, poate aştepta doar venirea Fiului, pe nori, cu toatã puterea si slava, ca semn al împlinirii Planului divin.

–         Omul are o valoare peste care nu se poate trece, uciderea unui om este un păcat, pentru cã valoare divinã nu poate fi afectatã de faptele altui om, ca de altfel întreg comportamentul omului fatã de alt om, Domnul Nostru Isus Hristos ne-a trasat anumite îndemnuri, porunci, ne-a arătat cât de importantã este disciplinarea noastră duhovniceascã, ca răspuns la dragostea divinã, prin asimilarea valorilor creştine .

–         Omul poate sã se înscrie în Planul lui Dumnezeu de salvare, de mântuire, prin Isus, fiinţa noastră fiind ascunsã în Dumnezeu prin Domnul Nostru Isus Hristos.

–         Chipul nu este într-o mai mare măsura într-un om decât în altul, generozitatea si dragostea divinã este pentru toţi, cu o egalitate divinã, care exclude egalitarismul simplu si firesc, chiar vulgar.

–         Chipul lui Dumnezeu în om nu depinde de factori variabili, pereni, ci depindem exclusiv de Dumnezeu.

–         Putem avea părtăşie cu Duhul lui Dumnezeu.

–         Ne putem naşte din nou, prin Duhul lui Dumnezeu, Isus fiind al doilea Adam, lumea schimbându-se fundamental prin Isus, după înviere am fost alţii.

–         Putem fi binecuvântaţi cu daruri duhovniceşti multiple, mai mult decât am putea noi crede.

–         Ne putem iubi unii pe alţii, ca expresie si ca exemplu divin.

–         Putem împlini “vestea bunã “ , aceea de umbla prin duh si nu prin firea pământeasca, Cuvântul fiindu-ne destinat, omul fiind destinaţia harului.

–         Putem asculta de voia lui Dumnezeu, prin Isus.

–         Putem avea gândurile Domnului Nostru Isus Hristos, cât si ale lui Dumnezeu, prin har si prin voia Sa, prin Sfânta Scripturã, atât cât este îngăduit de Tatăl, pentru nevoile noastre umane.

–         Putem fii universali nu numai pe pământ, ci şi oriunde în universul acesta care este în plinã mişcare.

De aceste aspecte trebuie sã ţină seama un creştin, atunci este în lume, pur şi simplu, creştin …

Constantin Stancu, Haţeg

, ,

Lasă un comentariu

Costache Ioanid sau puritatea tainelor

costache ioanidÎn anul 1938 Costache Ioanid, poate mai puţin cunoscut poeţilor şi criticilor de modă nouă, trăieşte o experienţă profundă.. Este operat, iar în timpul operaţiei atinge stadiul de moarte clinică, totul în urma unui diagnostic greşit. În această stare, are ocazia să-şi privească propriul trup imobil, de sus, din tavanul sălii de operaţie. Dumnezeu i-a acordat o viziune, a ridicat puţin draperia, a ridicat puţin un colţ de eternitate pentru ca poetul să poată percepe, într-o stare deosebită, taina.

În anul 1939 descoperă legătura dintre profeţie şi Biblie, începe să studieze cu profunzime pe marii profeţi.

În anul 1940 începe studiul Bibliei, împreună cu Richard Wurmbrand, un mare creştin. Deşi este pătruns de puterea cuvântului sfânt, preferă să-şi recite doar versurile, ca mod de comunicare profundă a omului cu Dumnezeu, semn că doar în sfinţenie se poate împlini cuvântul ca mesaj.

Costache Ioanid s-a născut artist, a fost marcat de pecetea harului, a suferit, ca lecţie de iniţiere, dar a şi cunoscut dragostea de veşnicie. A fost pictor, sculptor, poet. Prin puterea artei şi a cuvântului sfânt, prin stăruinţa asupra tainelor eterne, poetul străbate vremurile perioadei comuniste, între anii 1958 – 1961 nu are un serviciu permanent, dar este aproape de Dumnezeu, de cuvânt, de Biserică.  În mod cert poetul a făcut parte din Biserica vie a Domnului, iar acum face parte din Biserica cerească, acolo unde minunea este prezentă.

Citește restul acestei intrări »

,

Un comentariu

„EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”- o scriere care depăşeşte simpla scriere a unei cărţi, este descrierea modului cum Dumnezeu lucrează cu omul.

“ Dumnezeu are simţul umorului “  afirmă în cartea sa Petru Dugulescu. E o concluzie la care un pastor, mai bine zis un slujitor al celor de Sus, adică un om la care alegea aparţine lui Isus, ajunge după o experienţă care a durat aproape o viaţă, plus Biblia,  la o concluzie eliberatoare, care ne indică faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu al celor vii.

Cine nu cunoaşte bine Scriptura în adevărul şi duhul ei, va înţelege foarte greu că autobiografia din cartea “ EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA “, Editura  “ Marineasa “, Timişoara, 2003, este o scriere care depăşeşte simpla scriere a unei cărţi, este descrierea modului cum Dumnezeu lucrează cu omul.

Născut într-o familie modestă, Petru Dugulescu îşi scrie şi rescrie viaţa sa trecută prin deşertul comunist şi prin oaza palidă a începutului de libertate din România, acolo unde securitatea, ca organ de represiune a statului comunist nu a putut face faţă în nici un fel Planului din veşnicie a lui Dumnezeu, Plan în care au existat şi există şi o parte din noi cei trăitori pe aceste meleaguri.

Doar cine cunoaşte Biblia va înţelege căile lui Dumnezeu. Ca slujitor al lui Isus autorul a trăit din plin apostazia lumii, căderea spirituală a anilor 50 – 90 în România. Autorul, după cum se deschide această carte de excepţie, trebuia să moară şi această moarte i-a fost programată de oameni, dar nu şi de Cel de Sus şi dacă El vrea altceva, si dacă El este viaţă, dacă El este biruinţă şi biruinţă asupra morţii, atunci lumea trebuie să recunoască puterea Cuvântului.

Cartea este prefaţată, meritoriu, de Mitropolitul Banatului, cel fericit, Nicolae Corneanu, – “ un sfânt în viaţă, un om smerit şi blând, cu o inimă caldă şi iubitoare”, după cum scrie autorul, cartea este susţinută de Pastor dr. Iosif Ţon, un alt slujitor al suferinţei în Hristos, cartea este susţinută de umblarea cu Dumnezeu şi veşnicia care curge prin fiinţele noastre.

Citește restul acestei intrări »

,

Lasă un comentariu

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.975 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: