Posts Tagged Biserica

Balansul (dintre) câştig şi pierdere

Orice dorinţe ar trage de noi şi cu orice parte a trupului am sta către viaţa care ne ia-n piept, din momentul în care am făcut ochi în lumea aceasta, o serie de experienţe ne sunt inevitabile.

1. Suntem inevitabil dependenţi, cu toată alergarea noastră spre libertate şi independenţă. Oricât am forfeca (de-a lungul creşterii, dezvoltării şi maturizării noastre) dependenţele pe care le conştientizăm sau nu, cele care ne sunt fundamentale rămân. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să NU respiraţi vreo cinci minute…

1. Care sunt aceste dependenţe fundamentale?
2. Care sunt dependenţele subsidiare lor?
(întrebările de mai sus vor face probabil obiectul unei alte scrieri, alta decât cea de faţă…)

2. Nu putem evita (şi să vrem) temeliile fundamentale ale vieţii – indiferent de genul biologic cu care ne-am pricopsit, sau religia moştenită or aleasă, mulţimea sau micimea nr. de cărţi avute sau/şi citite, precum şi diplomele care atestă abilităţile dobândite şi îndeletnicirile ocupaţionale care ne solicită (timpul). Nici măcar „argintul care le dă pe toate,” atotputernicul ban nu ne imunizează, nu ne dă puterea sau posibilitatea de a jongla cu temeliile (fundamentale) ale oricărui om (dincolo de dependenţele biologice).

Aici între aceste „temelii” se află „zidurile” clădite de noi, mai opace sau mai transparente. Aici experimentăm sub multiple forme (pe care doar fiecare pentru el/ea le poate identifica şi număra în mulţimea şi diversitatea lor) alegerile dintre câştiguri şi pierderi. Etichetarea lor, eronată uneori, e născătoare de confuzie. Ispititoarea lor ofertă e imposibil de refuzat. 

În dependenţele noastre avem totuşi puţină libertate de a alege. Nu putem alege să nu alegem, spre exemplu – printre posibilităţi nu o putem număra şi pe aceasta, însă putem alege măcar parţial, de la un moment dat încoace, forma temeliilor pe care, mai mult sau mai puţin corect, le etichetăm ca fiind „ale noastre.”

Doar enumerate aşa fugitiv, vorbim despre: 1) Relaţiile noastre, 2) Credinţele noastre, 3) Valorile noastre, 4) Comportamentele noastre, şi 5) Consecinţele tuturor acestora laolalată, care sunt şi ele tot „ale noastre.”

În realţiile pe care le avem copiem şi deprindem credinţe şi valori din care răsar inevitabil comportamente şi consecinţe. Uneori schimbăm un anumit fel de a ne purta, şi-l abandonăm până la urmă ca fiind nevaloros şi ne-bun numai şi numai din cauza consecinţelor dăunătoare, nouă şi altora, pe care le are, pe care se dovedeşte că le are. Mai greu e atunci când nu avem o dovadă, sau când nu credem dovezile altora. De cele mai multe ori nu învăţăm anumite lecţii de viaţă nici din istoria alora şi nici din greşelile proprii.

Ne povestesc alţii şi vedem şi noi înşine că pentru a câştiga pe termen lung trebuie uneori să alegem să „pierdem” pe termen scurt. Indiferent CE alegem, nu putem evita alegerea. Chiar nealegând nimic la un moment dat, din oferta relaţiilor, credinţelor, valorilor şi comportamentelor ce ne stă în faţă, alegem ne-alegerea, alegem amânarea (pe care atunci când o alegem o considerăm valoroasă, deci un câştig pentru noi)…urmând să descoperim cândva, poate privind în urmă, dacă în cântarul pierderii-câştig lucrurile stau la fel ca atunci când am ales, sau balanţa înclină altfel.

Aşa face fiecare cu viaţa lui. Aşa se întâmplă în familie, la muncă, la şcoală, în comunitatea bisericească, în marea comunitate a statului din care facem parte, în lumea întreagă.  

E greu să fii în frunte. E periculos să fii cel care ia decizii şi pentru alţii. Pentru decizii bune e nevoie de înţelepciune, de ochi perspicace care să vadă până departe, de putere de pătrundere care să intuiască (cât mai corect cu putinţă – cât mai potrivit cu realitatea) domino-ul alegerilor.

Biserica, şi mai ales cei din fruntea ei (evident, vorbim despre o biserică locală) însă nici enoriaşii care o compun, nu pot scăpa de dependenţa aceasta a alegerii. Mă duc la biserică azi, sau aleg să rămân acasă? În ambele variante există atât un câştig cât şi o pierdere. Impunem des-podobirea de aur, argint, piele întoarsă, etc., sau e neesenţial şi acordăm „libertate”? În ambele variante şi pierdem şi câştigăm…şi pe termen scurt, acum, imediat… şi pe termen lung, în timp, în ani. Rămâne să descoperim ce am pierdut şi ce am câştigat sau putem prevedea încă de pe acum?

 Uneori ştim cum să alegem pentru că am fost învăţaţi să facem deosebire între bine şi rău, între alb şi negru, între viaţă şi moarte. Avem cele 10 porunci care ne spun ce să da şi ce să nu, avem Scriptura în care Creatorul pune înaintea creaturii „binele şi răul, viaţa şi moartea” şi o sfătuieşte zicându-i „alege viaţa, ca să trăieşti!”

Dar oraşul întortocheat al vieţii, trăită acasă, la muncă, la biserică, în concediu, sau oriunde ar putea fi trăită, nu are doar bulevarde, străzile mari şi drepte, ci e plin şi de străduţe întortocheate, mai mult sau mai puţin luminate, pe care ajungem de ne rătăcim, unde ne este mult mai greu să alegem, să ştim ce să alegem, şi mai ales ne întrebăm dacă alegem bine sau rău. Inevitabil alegem şi acolo, alegem şi atunci. Batem din palme când s-a gătat concertul, sau poezia spusă cu emoţie de un copil timid, sau…nu de data asta? Spun bună dimineaţa sau pace? Mă duc în blugi sau trebuie în costum, la cravată? Aleg să ascult în totul de „glasul bătrânilor” sau îmi pot permite uneori  să aleg să fac şi altfel? A câştigat alegând să asculte mai mult de soţul ei (într-un aspect preferat de el) – supunerea faţă de soţ, este în ansamblul ei, o alegere bună – sau mai mult a pierdut neascultând de opinia majorităţii? Să-mi fie frică să mă împotrivesc lucrurilor „negociabile”sau să mă tem? Şi lista e lungă…foarte lungă…mult mai lungă decât cele câteva întrebări sur-prinse de mine în vorbe, pentru că trebuie să definim şi să alegem, să separăm ce e „negociabil” de ceea ce e „non-negociabil” pentru mine ca individ, şi pentru noi în comunitate, pentru mine ca familist şi pentru noi ca familie, pentru mine ca enoriaş şi pentru noi ca cetăţeni ai cetăţii, pentru momentul de faţă dar şi pentru segmentele de timp ce urmează să vină, pentru prezent în lumina viitorului, dar şi pentru viitor în lumina prezentului.

Şi dăm cu banul alegând „cap sau pajură” între termen lung şi termen scurt, între esenţial şi neesenţial, între imperios necesar şi mai poate să aştepte…între acum e momentul (potrivit) şi am pierdut trenul ăsta, între ce mă bucur şi prea târziu…poate data viitoare, cu prima ocazie, dacă ni se va mai oferi şansa (alegerii).

Uuufff, bal(d)ansul ăsta dintre câştig şi pierdere…cine-l cunoaşte? Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi, desigur.

 online-business-choices

, , , , , , , , , , , , ,

7 comentarii

Câștigătorii concursului “Biserica și Presa”

 

Locul 1 – Ruben Bucoiu (20 puncte) – participare gratuită la școala de vară GO MEDIA

Locul 2 – Teofil Gavril (16 puncte) – cartea “Ce ai de spus înainte să te ucidem şi să te mâncăm?”, plus un set dvd-uri “Pildele lui Isus”

Locul 3 – Leivi Anca Lenora (15 puncte) – set de dvd-uri “Pildele lui Isus”

Notarea a fost făcută de către un juriu din echipa Știri Creștine și Media CBEE.

Întrebarea concursului a fost: “Ar trebui ca biserica să fie mai prezentă în presă?”

Citeşte mai mult pe: Câștigătorii concursului “Biserica și Presa” | Stiri Crestine.ro

, ,

Lasă un comentariu

Elena Reinerth: De vorbă cu Dorin Gherman

Elena Reinerth

Într-o societate a luptelor politice, a corupţiei şi a mediocrităţii, să discutăm despre rolul Bisericii în societate şi relaţia Biserică-Stat

E.R. Să definim Biserica şi rolul ei.

D.G. Biserica este o noţiune teologică, ţine de un subiect larg, acela al ecleziologiei, Biserica este modelul Sfintei Treimi pe pământ. Domnul Isus a spus: „Tată, Te rog să faci ca şi ei să fie una aşa cum şi Noi suntem Una” şi de aici rezultă o relaţie specială între mădulare, între membri Bisericii.

Dorin Gherman

Biserica se defineşte ca o relaţie, un mod de vieţuire specific între oameni, singurul mod de vieţuire care include pe Dumnezeu, comuniunea cerută de Domnul Isus în rugăciune nu se poate realiza fără implicarea divinului, fără prezenţa Duhului Sfânt în mijlocul bisericii şi, de aceea, biserica în primul rând este o instituţie divin-umană, ea este instituită de Isus Cristos care i-a fixat o structură bazată pe temelia apostolilor, care, la rândul lor, au adăugat la acea structură, conform cu necesităţile momentului (ei aveau autoritatea să facă inovaţii, că să zic aşa, de exemplu – la un moment dat au apărut diaconii în urma unei necesităţi – iniţiativa instituirii lor ca element de structură a bisericii a venit de la apostoli).

Biserica a fost instituită de Isus Cristos şi constituită de Duhul Sfânt în ziua Cinzecimii şi rolul ei este cel pe care-l găsim în Scriptură: acela de a vesti Evanghelia până la marginile pământului, dar are un rol şi în ceea ce priveşte propria-i funcţionare: să se ocupe de creşterea membrilor ei, de însăşi întărirea ei ca organism şi, în afară de asta, Biserica trebuie să se ocupe şi de anumite probleme sociale, pentru că, la un moment dat, ca să-i spui unui om de Evanghelie, prima dată trebuie să-i dai să mănânce. Sunt situaţii în care trebuie să ajuţi omul inclusiv în probleme de astea, mai terestre, aşa. Rezumăm deci trei roluri, trei funcţii ale Bisericii: evanghelizarea, propria creştere şi acţiunea socială. Toate astea le găsim în Scriptură şi în toate astea Biserica trebuie să reflecte, aşa cum am spus, Sfânta Treime.

Sunt trei metafore biblice care definesc Biserica în ceea ce priveşte rolul ei şi anume: poporul lui Dumnezeu (asta se referă la funcţia ei de reprezentare a lui Dumnezeu pe pământ şi de mărturie adusă pentru Dumnezeu), apoi este metafora Trupului lui Cristos (care se referă la modul de funcţionare a Bisericii, la raporturile care sunt acolo şi asta ne arată nouă că în Biserică nu există noţiuni de dependenţă sau independenţă, ci doar de interdependenţă9, pe urmă mai există metafora Templului lui Dumnezeu şi aici cred că trebuie delimitate anumite texte biblice care se referă în aparenţă la noţiuni similare, dar care totuşi diferă unele de celelalte, de exemplu trupul ca Templu al Duhului Sfânt sau biserica Templul lui Dumnezeu. Creştinul trebuie să fie o gazdă bună pentru Duhul Sfânt şi să fie trupeşte un templu al Duhului Sfânt, dar ca Templu al lui Dumnezeu este Biserica şi asta semnifică prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor Săi şi Biserica drept singur loc în care omul poate să se închine. Înainte vreme era Templul de la Ierusalim şi erau acolo 50 de centimetri pătraţi unde era prezenţa lui Dumnezeu şi în rest era prezent altfel pe tot pământul, dar, în raport cu oamenii, El venea doar acolo. Acolo oamenii puteau să meargă cu jertfa lor. Şi acum, la fel, doar în Biserică omul poate să vină înaintea lui Dumnezeu prin jertfa lui Isus Cristos.

E.R. Şi atunci cum rămâne cu „închide-te în cămăruţa ta”? Nu e tot o formă de închinare?

D.G. Este o formă de închinare individuală. Poporul lui Dumnezeu se închină în Templul lui Dumnezeu. Bineînţeles că relaţia personală a omului cu Dumnezeu poate avea loc în contextul al cămăruţei proprii, al mediului lui privat, intim. Ca popor al lui Dumnezeu, ne adunăm la Biserică. Forma oficializată, ca să zic aşa,  a relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său în ceea ce priveşte închinarea, este Biserica.

E.R. Să încercăm să definim în continuare rolul creştinului ca cetăţean al unui Stat şi ca cetăţean al cerului. Cum se aplică azi, în societatea modernă „daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”?

D.G. Da, creştinul este o persoană cu dublă cetăţenie prin definiţie. Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni afirmă lucrul acesta. Mă refer la faptul că creştinul este un cetăţean al cerului, „cetăţenia voastră este în ceruri” – spune el acolo, dar Citește restul acestei intrări »

, , , , ,

Un comentariu

Să ne dăm cu părerea: Biserica vs. Politica

E. R.: „Parerea mea: biserica nu are nimic de a face cu politica. Puterea corupe, politica e putere si inca de cand oamenii au ales sa-si puna singuri regi, Dumnezeu Si-a luat mana de pe noi. Parerea mea: biserica va fi mereu in „opozitie”. Dar e doar parerea mea. Putem face diferenta si din afara politicii. Si e de preferat.”

D.D.: „Nu cred ca e rau sa te implici in orice domeniu spre a face bine .De ce politica trebuie sa fie ceva rau , ceva urat, ceva care cere compromis. A face politica inseamna a lua parte in mod activ la viata publica, in scopul si interesul celor multi. Politica nu trebuie inteleas dupa chipul omului asa cum in cele mai multe cazuri se intampla la noi, ci dupa ceea ce face omul . Lucrurile facute bine in scopul de a multumii cat mai multi de-a aduce bunastare , un nivel ridicat de trai se fac de catre oameni de buna credinta si in folosul tuturor. Si cu atat mai mult cei cu credinta in DUMNEZEU si urmand invataturile BISERICII si ale lui DUMNEZEU pot face aceste lucruri. „

R.B.: „Toţi care participăm la viaţa oraşului, a comunităţii, participăm într-o măsură mai mare sau mai mică, prin implicare sau refuzul implicării, prin indiferenţă sau comoditate,  prin acceptare şi refuz, la sfera politică în care suntem cuprinnşi. Apropo, tot ce se întâmplă la Biserică este o formă de politică.”

, , ,

8 comentarii

Via email: „Bătrânelul, hainele şi biserica”

Intr-o biserica, se intampla sa vina cu regularitate un batranel in haine ponosite. Lumea, evident, se imbraca frumos la biserica, isi lua – vorba ceea – hainele de duminica. Batranelului, in schimb, parea sa nu-i pese. O haina murdara, prafuita, pantaloni patati… Asa ca oamenii au inceput sa fie deranjati de treaba asta si i-au spus preotului. Preotul a promis sa se ocupe de problema. Asa ca l-a luat pe batranel deoparte si i-a zis:
“Tu stii cum ar trebui sa vina imbracati oamenii la noi la biserica?”
“Nu stiu, parinte.”
“Pai, uite, deseara, cand iti faci rugaciunea, intreaba-l pe Dumnezeu cum ar trebui sa fie imbracati oamenii care intra in biserica asta.”
“Bine, parinte.”
A doua zi, batranelul apare la biserica in aceleasi haine. Parintele il intreaba:
“L-ai intrebat pe Dumnezeu cum sa te imbraci?”
“L-am intrebat, parinte.”
“Si ce-a zis Dumnezeu?”
“A zis ca habar n-are. El n-a fost niciodata in biserica asta…”

 

, , , , ,

4 comentarii

Ne măcinăm şi trecem stând…

Încep tot mai mult să cred că am (nişte) aşteptări eronate de la Biserică, pentru că simt/ constat că nu se întâmplă ce ar trebui să se întâmple, însă… ce ar trebui să se întâmple?

Mă simt uneori în plus…

Însă simţirile vin şi trec, dar când zic aşa pentru mine şi pentru voi, îmi aduc aminte de poezia aia a lui Blaga cu apa şi pietrele:

„Batrânii spun că apa trece şi spun că pietrele rămân…

dar lucrul altfel se petrece pe vechiul nostru glob bătrân:

că piatra orişicât de tare se macină şi trece stând

şi peste trista-i măcinare doar apele rămân curgând.”

Vin din ritual, merg spre ritual iar simţirile mele rămân acolo, clătinate, limpezite mai mult sau mai puţin de „valuri”. Nu că nu mă sperie gândul că într-una din aceste dăţi s-ar putea într-un fel personal, perceput doar de mine sau deloc prevăzut de mine, să mă întâlnesc cu Dumnezeu, sau să-L „aud” vorbindu-mi, şi nu ştiu exact ce să aştept de la aceea întâlnire. Bănuiesc că aia aştept: întâlnirea.

Aştept să se întâmple altceva (deşi pe de altă parte nu cred că se va întâmpla altceva, eventual aproximativ aceleaşi lucruri ALTFEL).

Nu se pot schimba prea multe, sau dacă se pot, schimbarea respectivă provoacă durere unora după cum provoacă plăcere altora. Probabil că de teama ambelor reacţii lăsăm lucrurile aşa cum sunt, şi le schimbăm din când în când succesiunea, potrivirea lor, ansamblarea în ceea ce numim „programul bisericii”.

Ce-ar trebui să se întâmple la biserică?

„Aşteptările sunt la fel de fireşti ca şi respiraţia. Dacă cineva v-ar întreba diseară „V-a plăcut cina?”, aţi răspunde în funcţie de ce v-aţi aşteptat. Să presupunem că v-aţi gândit toată după-amiaza”Abia aştept să vină cina – o să fie ceva cu adevărat special.” Ce se întâmplă dacă de fapt este o cină săracă?

Vei fi dezamăgit. De fiecare dată când suntem dezamăgiţi, cauza este faptul că realitatea nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor noastre. Dacă pe de altă parte, eşti entuziasmat de cină, realitatea s-a potrivit sau chiar ţi-a întrecut aşteptările.[…]

Dacă nu ne ajustăm aşteptările nu ne vor ocoli anumite stări. Prima stare este dezamăgirea. Dacă dezamăgirea continuă şi nu se modifică nici aşteptările voastre, ajungeţi la starea de descurajare. Dacă descurajarea continuă, în cele din urmă veţi ajunge la starea de deziluzionare. Când eşti deziluzionat, nu mai ai o percepţie falsă. Pentru prima dată vezi realitatea în faţă şi de obicei nu-ţi place.

Dacă realitatea sau aşteptările nu se schimbă, atunci ajungeţi într-un impas dificil. Ultima stare e disperarea, o absenţă totală a speranţei. Nu mai speri că realitatea se va ridica vreodată la nivelul aşteptărilor.”Bruce Wilkinson, Cele şapte legi ale învăţării, pg.83-84, Editura Logos, 2003

Eu încă n-am ajuns acolo, sper că nici voi 🙂 Eu încă mai sper!

, , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Nu, nu! Nu se-ntâmplă la noi…

El şi Ea se întorc de la biserică. 
Ea: – Ai văzut draga ce predică slabă a avut păstorul nostru?
– Nu dragă, n-am observat.
Ea continuă:
– Da, ai observat că azi corul a cântat fără viaţă?
– Nu draga, n-am observat.
Femeia continuă neabătută:
– Oricum, nu se poate să nu fi observat cuplul acela tânăr cum erau îmbrăcaţi, si copilul care s-a foit toată adunarea în faţa noastră, şi nici pălăria cea nouă a soţiei diaconului!
– Îmi pare rău dragă, dar sincer nimic din toate astea nu am observat!
Ea către El, dezgustată:
– Şti ceva bărbate, nici nu ştiu de ce mai mergi la biserică! 🙂 😦

, , , ,

3 comentarii

http://bcbmaranata.com

Noul site al Bisericii Creştine Baptiste „Maranata” Hunedoara

http://bcbmaranata.com

, ,

Lasă un comentariu

„Gânduri pentru biserica generaţiei mele”

Seamănă cu ce avem noi (deja)?

„Observ tot mai mult un lucru, care cumva ma deranjeaza. Observ, cum biserica nu mai e relevanta pentru generatia mea. Si  asta din mai multe motive.

Un motiv este poate, pentru ca a ales sa traiasca in trecut. Am auzit pe multi care au zis ca Biserica nu se schimba, fiindca Dumnezeu nu se schimba. Ce se intelege gresit este ca Biserica nu e Dumnezeu. Biserica suntem noi, cei care o alcatuim. Vad multe biserici care datorita ideii de pastrare a vechilor traditii, incep sa piarda aceasta generatie. Vad cum religia este asezata mai presus de Cristos. Vad biserici care indeparteaza oamenii, datorita rigiditatii membrilor ei, rigiditate in a intelege ca Biserica nu e asezata aici sa forteze omul sa se schimbe sau sa il incadreze in tiparul respectivei bisericii sau in tiparul personal al unuia dintre membri. Acestea  nu inteleg ca Biserica nu e judecator, ca ea nu are scopul aici pe pamant de a promova un stil de viata propriu. Cel care schimba omul e Dumnezeu si cel care il judeca e tot El.

Ce trebuie sa faca Biserica este, sa il arate pe Cristos lumii, sa aduca pace, vindecare, intelegere, claritate oamenilor care traiesc inca in intuneric. Observ tot mai mult ca multi promoveaza intai ideologia bisericii, inainte de a prezenta ideologia lui Cristos. Observ tot mai multe biserici care se  indeparteaza de oameni, zicand ca lumea e murdara si ca trebuie sa existe o separare intre ea si lume. Suna destul de bine, dar cat e de gresit. Crestinii in loc sa fie relevanti intre cei care nu il cunosc pe Dumnezeu, nu au cum sa faca asta, fiindca nu au prieteni necrestini, pentru ca ii vad ca pe acestia niste murdari si pacatosi si sunt invatati sa se indeparteze de ei. In final pentru cine e Biserica? Pentru cine suntem pusi aici pe pamant? Pentru noi insine? Pentru cine a murit Cristos? Pentru El? Mi se pare ca suntem asa egoisti in ideea de a trai o viata diferita de lume, ne  indepartam de cei pentru care a murit Cristos. Multi vad biserica in mod gresit, ca pe locul in care nu poti intra daca nu esti convertit.  Imi amintesc multe intamplari in care se aduceau tineri de pe strada in biserica,  iar unii dintre bine intentionatii frati si surori ii intampinau cu “sfaturi pline de dragoste”  legate de felul in care trebuie sa arati atunci cand intri intr-o biserica, adica ce frizura si ce haine trebuie sa porti. Cunosc zeci de tineri pe care Biserica i-a pierdut in felul acesta.

E trist, e trist pentru ca nu il vad pe Isus facand lucrurile acestea.

Este nevoie de biserici vii, dar in sensul in care il zice Biblia, nu in sensul in care il intelege majoritatea. O biserica vie e cea care stie sa se foloseasca de resursele de care dispune pentru a ajunge in lume. Azi incercam sa aducem necrestinul in biserica, pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu. Nu avem curajul sa iesim, pentru ca e posibil sa ne vada altii, si sa ne vorbeasca de rau (cum sa intru eu intr-un bar sau in locuri  spurcate in care ai putea sa intalnesc pacatosi).. Nu pot face asta,fiindca m-as simti pacatos. E mai sigur sa pasesc in biserica, decat in baruri.

Din interiorul bisericii, la caldura predicilor lacrimogene si a cantecului in surdina, multi au adormit, dar e asa linistit somnul sub aripa Domnului. Numaram membrii si ni se pare ca suntem in grafic, dar nu ne uitam ca majoritatea sunt copiii nostri, care au crescut in mediul acesta crestin si carora le e bine aici si care oricum nu ar sti ce altceva sa faca. Tinerii acestia pot fi catalogati in trei tipuri: cei care se pierd datorita marii prapastii intre biserica si lume, cei care vor ramane in interiorul bisericii si vor trai confortabil in interiorul acestui mediu, vor canta in cor, vor fi participanti la toate programele bisericii, vor fi bine vazuti de lideri si parinti,  iar  al treilea tip sunt cei care poate vor vedea cat de gresit e tot ce se intampla si vor incerca sa faca ceva, dar se vor lovi de rigiditatea si “dragostea rautacioasa” a celor ce promoveaza acest sistem, si vor ajunge ori exclusi ori vor pleca de buna voie.

Observ tot mai mult ca oamenii sunt convertiti la o biserica si nu la Cristos.

Citeşte tot: http://punctulcentral.org/2011/04/07/ganduri-pentru-biserica-generatiei-mele/

, , , , ,

Lasă un comentariu

Via e-mail: „Predicatorul ideal”

  • Dacă este tânăr, n-are experienţă; dacă are părul alb, e prea bătrân.
  • Dacă are 5-6 copii, are prea mulţi; dacă n-are copii, dă un exemplu rău.
  • Dacă foloseşte notiţele la amvon, predicile sale sunt pregătite dinainte şi-s seci; dacă improvizează pe loc, predicile sale nu sunt profunde.
  • Dacă este atent cu săracii, se dă în spectacol; dacă e atent cu bogaţii, tinde să devină aristocrat.
  • Dacă foloseşte multe ilustraţii, neglijează Biblia; dacă nu foloseşte suficiente ilustraţii, nu se face înţeles.
  • Dacă dezaprobă răul, exagerează; dacă nu îl condamnă, îi place compromisul.
  • Dacă predică o oră, vorbeşte prea mult; dacă predică mai puţin de o oră, este leneş.
  • Dacă predică despre adevăr este ofensiv; dacă nu, este ipocrit.
  • Dacă nu reuşeşte să fie pe placul tuturor, face rău bisericii; dacă este pe placul tuturor, nu are opinii personale.
  • Dacă predică despre 10 %, îi plac banii; dacă nu predică despre zeciuială, nu urmăreşte progresul bisericii.
  • Dacă are salariu mare, este materialist; dacă are salariu mic, dă dovadă că nu merită mai mult.
  • Dacă predică tot timpul, oamenii se plictisesc să-l asculte numai pe el; dacă invită alţi predicatori, fuge de responsabilităţi.
 
Şi, se mai spune că predicatorul are o viaţă uşoară!
Ş-apoi, oricum biserica  nu-şi doreşte doar un vorbitor, ci mult mai mult de atât…

, , ,

Lasă un comentariu

Nou: http://deogloriahd.ro

Pagina web a Bisericii Creştine Baptiste „Deo Gloria” Hunedoara

http://deogloriahd.ro/

http://www.facebook.com/pages/Deo-Gloria/237015459713197

, , , , ,

Lasă un comentariu

Semnul ăsta: „=”

Ce-i biblioteca fără cărţi, aia-i biserica fără oameni.

, , , ,

Lasă un comentariu

Poetică: Pe muntele schimbării la faţă

statul ăsta pe bancă e ca urcatul pe munte: anevoios şi obositor

către locul de unde se vede (altfel)

unde ochii se bălăcesc în privire

statul ăsta pe bancă e lent ca o contemplare de răsărit

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

De-ale ritualului…

Aaa, e joi astăzi… acum înţeleg de ce e mai multă lume la biserică (decât ieri spre exemplu, în săptămâna asta: naţională de rugăciune)

, , ,

Lasă un comentariu

Din nou Parţiale (spre preferenţiale)

Înţelesurile diferite provin din semnificaţii diferite.  Cele parţiale ne duc mai mereu spre cele preferenţiale.

Câtă vreme bunul simţ încă este de partea noastră, spunem asemenea Apostolului că „proorocim în parte pentru că cunoaştem în parte”, însă atunci când „ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala”, când le amestecăm pe cele cunoscute cu cele necunoscute (intenţionat sau neintenţionat) riscăm să părăsim umbrela lui „Aşa vorbeşte Domnul!” pentru apa de ploaie „Aşa mi-ar plăcea mie să vorbească!”

Toţi cei care aţi citit textul Noului sau Vechiului Testament măcar din curiozitate, sau aşa cum se procedează de multe ori în „Casa Domnului” pentru studiul acelui Cuvânt, cu siguranţă  aţi observat că anumite contradicţii se datorează unor cuvinte, hai să le numim PROBLEMATICE. Problema constă în dificultatea traducerii lor din limbile originale, dificultatea traducătorului de a găsi un cuvânt cât mai potrivit în limba română, folosindu-se, spre exemplu, acelaşi cuvânt în limba română pentru cuvinte diferite cu semnificaţii diferite în limbile originale.

O astfel de problemă o întâmpinăm în cazul cuvintelor: „LUME”, „MOARTE”, „BISERICĂ”, etc.

Chiar dacă nu suntem cunoscători ai limbilor biblice, citirea şi mai ales prezentarea anumitor învăţături ale Scripturii ar trebui să se facă întotdeauna cu prudenţă. Acelaşi cuvânt, „lume” spre exemplu, deşi are aceeaşi formă într-o limbă, are semnificaţii diferite şi automat înţelesuri diferite în altă limbă:

  • Lumea ca UNIVERS creat de Dumnezeu este lumea la care se referă Apostolul Pavel atunci când le vorbeşte atenienilor în Fapte 17.24 („Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului…”).
  • Lumea ca OAMENI, ca populaţie a Planetei albastre, este obiectul dragostei lui Dumnezeu, aşa cum ni se spune foarte clar în Ioan 3:16 („Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurului Lui Fiu…”).
  • Lumea ca SISTEM de cultură şi civilizaţie, pe de altă parte, este potrivnică valorilor lui Dumnezeu, ni se spune despre ea în 1Ioan 5.9 că „toată lumea zace în Cel rău”, că „tot ce este în lume… nu este de la Tatăl ci din lume” şi că „…dacă iubeşte cineva lumea dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2.15-16).

A amesteca semnificaţiile acestui cuvânt înseamnă a declanşa în înţelegerea noastră nişte reacţii în lanţ deloc potrivite cu mesajul pe care scriitorii Scripturii au intenţionat să ni-l transmită.

Lucruri asemănătoare se întâmplă dacă ne permitem să îi citim unei anumite grupări de oameni unele din cuvintele D-lui Isus, şi să li le aplicăm lor fără prudenţă, fără bun simţ, ca şi cum D-l Isus ar vorbi anume despre ei.

Să luăm ca (alt) exemplu frumoasa idee (afirmată direct sau indirect în N.T.) că BISERICA LUI HRISTOS ESTE  INVINCIBILĂ. Oricât de plăcut ar suna în urechile mele cuvintele lui Isus din Matei 16. 18 „(Eu)… voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui”, înainte de a trage concluzii pripite despre reuşita sau falimentul unei anumite biserici locale, ar trebui să sap puţin înainte, să le cercetez pe cele parţiale ca să nu cad în cele preferenţiale.

Dacă urmărim în ÎNTREG Noul Testament învăţătura despre Biserică, observăm cel puţin două semnificaţii diferite ale cuvântului:

  • Biserica UNIVERSALĂ, ca Trup al Lui Hristos, care cuprinde totalitatea oamenilor răscumpăraţi de-a lungul istoriei prin Evanghelia lui Hristos, indiferent de rasă, limbă, cultură, etc. (Efeseni 5, 1 Corinteni 12, Apocalipsa 19)
  • Biserica LOCALĂ, sau adunarea celor care se adună în Numele Domnului într-o anumită zonă geografică, într-un context socio-cultural specific .

Textul de mai sus din Matei 16 e mult prea general, chiar problematic în prezentarea (metaforică?) a luptei dintre Biserică şi Moarte, dintre Biserică şi „porţile Locuinţei morţilor” (Biserica nu intră pe porţi? sau Biserica nu poate fi ţinută înauntru de porţi?), luptă în care Biserica lui Hristos în ansamblul ei iese biruitoare, textul este mult prea general deci, ca să-mi permit să-l aplic fără prudenţă la orice biserică locală.

Decât să transform invincibilitatea întregii Biserici a lui Hristos într-un scut folosit „abuziv” pentru succesul de netăgăduit al bisericii locale, oricare ar fi ea, mai bine să îmi aduc aminte de versete precum cele spuse de acelaşi Hristos unei Biserici locale, „te voi vărsa din gura Mea” (Apocalipsa 2), sau  „îţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti” (Apocalipsa 3), cuvinte spuse unei alte biserici locale. Ne ajută şi medicina puţin, prin amputarea părţii bolnave a unui trup (Biserica = Trupul lui Hristos), atunci când aceea parte nu mai poate fi vindecată, când nu i se găseşte leacul, pentru a salva ceea ce este încă sănătos. Să nu uităm istoria bisericii, cu clădirile rămase goale şi cu efortul susţinut al unor biserici de a fi şi de a rămâne relevante în prezentarea şi trăirea Evangheliei lui Hristos în timpul, cultura şi societatea în care sunt aşezate, în ciuda falimentului (cunoscut, recunoscut sau necunoscut) al altor biserici locale. 

Cele parţiale ne duc mai mereu spre cele preferenţiale. PRUDENŢA ar putea fi (zic eu) unul din leacuri.

* poza de aici

, , , , ,

Un comentariu

Din seria celor bisericeşti: „Lipsa de la biserică” (nu ştiu dacă este cu justificare sau fără)

Am mai auzit şi altădată asta (şi nu doar o dată):

„Cine n-a fost duminică la adunare a pierdut enorm de mult…”

Adevărat, cine n-a fost nu ştie ce-a pierdut, mai ales dacă se face referire la o adunare anume dintr-o duminică anume şi nu se vorbeşte la modul general, despre orice adunare din orice duminică.

Omul care n-a fost a pierdut – ce ştii ce cuvânt, sau ce ştii ce Cuvânt

– ce ştii ce context

– ce ştii ce şansă

– ce ştii ce câştig

Cert e că le-a pierdut. Adevărat!

Însă în altă parte fiind, la fel de adevărat e că acelaşi om prin pierderea respectivă a câştigat:

– un alt contex

– un alt cuvânt, sau Cuvânt

– o altă şansă

– un alt câştig

Rămâne ca pe termen lung şi scurt să se compare câştigul (şi neapărat şi pierderea „enorm de mare”).

În rest „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât  mai mult, cu cât  vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10:25

„Consensul general între creştinii de toate denominaţiile este că „în esenţă, biserica este un loc pus de-o parte pentru închinare”. Acest lucru a fost valabil de-a lungul ultimilor 1700 de ani. Constantin încă trăieşte în minţile noastre.” – Frank Viola & George Barna, Creştinism Păgân?, Oradea, Kerigma, 201o, p.70

, , , , ,

Lasă un comentariu

Altă pretenţie nejustificată

…cum că atunci când mergem la biserică (clădirea destinată întâlnirilor Bisericii) mergem la Templul lui Dumnezeu, la Casa lui Dumnezeu. Ştim că nu-i aşa, dar aşa zicem. Şi parcă ne place cum sună, chiar dacă e neadevărat, chiar dacă respectiva clădire i-a fost dedicată Lui.

Hristos se duce la biserică doar pentru că noi ne ducem acolo!

El aşa ne-a lăsat scris: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”  Matei 18:20

, , , ,

Lasă un comentariu

Hunedoara: Cuvântul Evangheliei vestit la BCP Nr.1, 27 februarie- 6 martie 2011

Biserica Crestina Penticostala Nr.1, situata pe str. Bogdan Voda nr.1 Hunedoara, va invita sa ascultati Cuvantul Evangheliei lui Isus Hristos (vestea buna a mantuirii) in perioada 27 februarie – 06 martie 2011,  incepand cu orele 18.00

„Căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6.23

* poza de aici

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Defăimătorii

De cand am venit prima data la biserica, prin 1987 si pana acum, nici macar o data nu am auzit pe cineva predicand despre acest subiect. Nici macar nu am auzit de la amvon facand vreo aluzie la acest cuvant. Faptul ca este asa tare uzitata in biserica aceasta practica si nimeni „nimic” e greu de comentat. Din 1990 cand mi-am dat votul impotriva validarii unui diacon in slujba de pastor, nu mai scap de acesta atitudine din partea unora din biserici. De fapt de dupa terminare programului si a sedintei in care sa facut votarea pastorului, in drum spre casa auzeam boicoturile celor pe langa care treceam.

Mult timp am crezut ca acest cuvant nu este in Biblie, pana intr-o zi cand am citit din nou 1 Corinteni. Acolo la cap. 6, vers. 9-11 am gasit scris despre cateva categorii (de oameni) care pot sa fie in Biserica insa care nu vor fi mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu. Ap. Pavel a scris aceste cuvinte celor din biserica din Corint. Si faptul ca se intampla si azi nu e o simpla coincidenta… citeste tot >>

, , , , ,

Lasă un comentariu

Evanghelicii hunedoreni între „bune şi nebune”

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul PRIN bine!” zice textul Scripturii, scoţand în evidenţă metoda pe care trebuie să o folosim în războiul valorilor în care suntem prinşi, în lupta zilnică pe care o pierdem sau o caştigăm.

Mi-am propus cu ceva vreme în urmă să „cantăresc” bunele şi relele (nebunele) pe care le observ la evanghelicii hunedoreni, evident că în nume propriu, din perspectivă personala (deci subiectivă), cu scopul de a le lăuda şi promova pe cele bune şi de a le creiona şi condamna pe cele mai puţin bune, pe cele rele.

Între cele două „capete”, între „alb” şi”negru” se află desigur cele „gri”, acele lucruri care nu sunt rele în ele însele, ci care devin rele (sau bune) prin felul în care sunt întrebuinţate. Ştiu din capul locului că „judecata” mea nu va fi pe placul unora, nu este şi nu va fi una care să surprindă toate aspectele ce ţin de evanghelicii între care trăiesc, între care devin în mod progresiv (prin influenţă) mai bun sau mai rău, influenţă pe care o transmit la randul meu mai departe.

Voi lua prima dată „lupa” eclesială, pentru că un mare procent din ce se întamplă la evanghelici (hunedoreni sau nu) se întamplă în biserică şi pentru biserică. („Lupa” cealaltă, pe care încă nici nu ştiu cum să o numesc, aspectele ce ţin de social şi cultural, o voi amăna pentru altă ocazie.)

  • Pocăiţii baptişti, penticostali şi creştin după evanghelie (despre aceştia din urmă, din vina mea desigur, ştiu foarte puţine), creştinii care sunt etichetaţi ca evanghelici neoprotestanţi, se întalnesc saptămanal (ca regulă generală) în ziua de duminică (întalnirea de dimineaţă şi cea de dupamiază) pentru a citi împreună din Cuvantul Scripturii (Legea morală şi relaţională dată de Dumnezeu), pentru a se închina înaintea lui Dumnezeu (prin muzică= cantari de laudă, devoţionale sau evenimenţiale), pentru a se ruga împreună (fiecare pentru el ca individ, pentru familie, biserică, comunitate, etc), pentru a cultiva prin „întalnire” şi „comunicare” relaţia pe care separat şi împreună o au cu Dumnezeul Scripturii.

Desigur că cele descrise mai sus, care rezumă mai mult sau mai puţin ce se întamplă la serviciile divine -aşa cum sunt numite- sunt bune! însă pădurea mereu are uscături, tot aşa cum graul mereu are neghină, şi ele mereu vor creşte împreună, după cum ne-a învăţat Mantuitorul.

  1. Rutina şi plictiseala ar putea purta numele de „neghină”.
  2. Obiceiurile şi tradiţiile (stilul, felul în care se desfăşoară întălnirile) şi care de multe ori prin repetiţie se banalizează, ajunge să fie atat de cunoscut încat nu mai surprinde, nu mai starneste interesul, ajunge să fie formă goală, sau dacă nu goală, umplută de ritual bisericesc, ritual pe care evanghelicii il condamnă la religiile majoritare. (Omul stă în bancă îşi citeşte revista, Biblia, scrie mesaje pe telefon, aşteaptă ca cel din faţă să termine ce are de zis ca să poată pleca acasa (cu conştiinţa impăcată că a respectat „ziua Domnului”)) – evident ca de fiecare dată „cine are urechi de auzit” aude Cuvantul Domnului, chiar şi în condiţiile astea.
  3. Lipsa sau condamnarea libertării de manifestare în închinare (statul jos sau în picioare, bătutul din palme, folosirea doar a anumitor instrumente muzicale, rugăciunea ţinand mainile împreunate sau la spate, sau pe piept, cu ochii închişi sau deschişi, etc.)
  4. Importanţa detaliilor ce ţin de tinută atat la bărbaţi (mai ales cei care doresc sa iasa in faţă şi să ia cuvantul) cat şi la femei (importanţa fustei, exclusa purtarea pantalonilor, importanţa baticului ca semn de supunere (faţă de Domnul şi faţă de soţ), vorba vine…)

Şabloanele denominaţionale sunt oarecum diferite atat la baptişti, penticostali şi creştini după Evanghelie, în funcţie de conducerea spirituală şi administrativă a fiecărei biserici în parte, dar ele întotdeauna au puncte comune.

  • Îşi învaţă copiii „Calea Domnului” la scolile dumnicale de duminică dimineţa, iar în unele biserici un număr destul de mare de copii învaţă să cante la un instrument muzical, fiind incluşi în diverse coruri sau orchestre (de mandoline, de viori, etc.), lucru care evident e de lăudat şi de apreciat şi de promovat, nu doar pentru beneficiul muzical ci şi pentru caştigul pe termen lung al copilului respectiv, al calităţii muzicale în întalnirile bisericii, a deprinderii disciplinei autoeducarii si perseverentei.
  • Crează evenimente religios-culturale de interes public (de care nu întotdeauna e interesant publicul, în parte datorită prejudecătilor legate de pocăiţi în general – poate că vom aborda şi subiectul ăsta candva, să vedem de unde au izvorat respectivele prejudecăţi şi ce forme au ele), evenimente calendaristice (cu ocazia marilor sarbatori creştine: Crăciun, Paşte, Rusalii, Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), Bobotează, etc., fără să sărbătorească sfinţii Scripturii sau ai istoriei, aşa cum îi sărbătoreste Biserica Ortodoxă, spre exemplu.). Evenimentele acestea sunt ocazii în care oamenii se adună spre a asculta diverşi vorbitori (predicatori care încearcă să prezinte Evanghelia lui Isus Hristos, păcatul ca problemă fundamentala a omului şi soluţia harului lui Dumnezeu), vorbitori invitaţi din ţară sau străinătate, precum şi diverse formaţii muzicale sau cantăreţi cunoscuţi în mediul evanghelic din ţară sau străinătate (vezi concertul Michael W. Smith, noiembrie 2010, Braşov). Cand aceste evenimente au scopul precis de a prezenta Evanghelia îşi trag de aici numele de „Evanghelizări” diferenţiate în funcţie de „‘ţintă” (copii, tineri, adolescenţi, întreaga biserică).

Partea pe care nu se pune la fel de mult accent, care e mai grea, care implică mai mulţi oameni, pe langă invitaţii care pleacă la sfarşitul evenimentului, e follow-up-ul, creşterea şi educarea, ucenicizarea -aşa cum îşi are numele- a oamenilor care la aceste evenimente iau hotarari (uneori radicale) pentru viaţa lor, iau hotararea de a-L urma pe Hristos într-o altă formă (modalitate). Într-un limbaj metaforic, teoretic şi practic, atat in viata de zi cu zi, cat si in cazul evanghelicilor hunedoreni e mai uşor să „faci” copilul decat sa-l creşti.

  1. „Înconjurăm” omul pană zice „da”, apoi nu ne mai ocupăm la fel de mult de el, ca să-l integrăm într-un nou cerc de prieteni, să rediscutam cu el adevărurile de bază ale creştinismului, „laptele duhovnicesc” – aşa cum îl numeşte Apostolul Pavel- găsind partea practică pe care omul să o poată trăi ca pe o alternativă oferită de cuvantul Scripturii, faţă de alternativele oferite de lume prin toate canalele disponibile.
  2. Desfiinţăm (ca să nu zic desfiinţează), criticăm şi condamnăm sistemele şi activităţile existente, în care sunt implicaţi colegii şi vecinii noştri, le plasăm sub judecata celor „lumeşti”, aşa la modul general, FĂRĂ să aducem, creem, oferim alternative care să nu fie banale, plictisitoare sau superficiale, ci care să fie practicabile, vrednice de înţeles şi acceptat de către orice om „cu capu` pe umeri”.
  3. Unii predicatori care din „n” motive nu reusesc sa extraga principiile  (esenta) textului biblic din care vorbesc, folosesc in locul acestora o psihologie ieftina pana la manipulare. Manipulăm (uneori) oamenii (simpli) şi-i speriem cu frica iadului şi urgenţa pocăinţei (iadul aşa cum ne-a fost prezentat de Hristos e de temut iar pocăinţa este o urgenţă în faţa incertitudinii momentului morţii), însă măreţia, dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu ar trebui să stea la baza motivaţiilor noastre, în relaţia noastră (şi a oricui) cu El (vezi Evanghelia după Ioan, 3:16)

Indiferent cat de mult sau puţin se potriveşte evanghelicilor hunedoreni „creionarea” făcută de mine, aşa cum scriam la început ea întodeauna va fi incompletă, în parte greşită si în parte adevărată, uneori pripită sau făcută la timpul nepotrivit. Ea mereu va avea nevoie de alte puncte de vedere, de completarile voastre şi în aspectele bune şi în cele „nebune”.

Pavel scria cam aşa: „În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară (în cazul nostru pe cei care nu-s evanghelici)? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cat despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. „– 1 Corinteni 5:12,13

„Dacă ne-am judeca singuri, n’am fi judecaţi!” – 1Corinteni 11:31

, , , , , , , , , , , , , , , ,

4 comentarii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.975 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: