Posts Tagged adevar

…oameni suntem şi noi („pocăiţii”)

„Dar de ce adevărul naşte ură şi de ce Omul Tău, Cel care a predicat Adevărul, a devenit pentru ei un duşman, de vreme ce viaţa fericită, care nu este altceva decât bucurie de adevăr, este totuşi iubită; de ce, dacă nu pentru că aşa este iubit adevărul, încât aceia care iubesc altceva, ar dori ca ceea ce ei iubesc să fie adevărul; de ce îl iubesc, deci, dacă nu pentru faptul că ei nu acceptă să fie înşelaţi, nu vor să fie dovediţi că sunt falşi? Rezultă clar de aici că ei urăsc adevărul din cauza acelui lucru pe care îl iubesc în locul adevărului. Ei iubesc adevărul, însă numai atunci când acesta luminează, şi îl urăsc ori de câte ori el îi acuză. Căci, datorită faptului că nu vor să fie înşelaţi, ci vor numai să înşele, ei iubesc adevărul, când acesta se arată pe el însuşi, şi îl urăsc atunci când îi arată pe ei. Şi de aceea el le va da răsplată faptul că toţi aceia care nu vor să fie daţi în vileag de către el vor fi daţi în vileag chiar atunci cînd nu vor şi când el, adevărul, nu va fi vizibil pentru ei. Ei bine, aşa este, chiar aşa este sufletul omenesc, chiar aşa de orb şi de îndărătnic, de urât şi de nedemn: vrea să stea ascuns, dar nu vrea să i se ascundă ceva. În mod paradoxal lui i se acordă şansa de a nu i se ascunde adevărul, dar adevărul însuşi să-l ascundă pe el. Totuşi, chiar şi aşa, în timp ce este nefericit, el încă mai doreşte să se bucure de cele adevărate mai mult decât de cele false.  Prin urmare, va fi fericit dacă, nefiind împiedicat de vreo dificultate, se va bucura de adevărul însuşi, singurul prin care toate sunt adevărate. „

Sf. Augustin, Confesiuni, Humanitas 1998, pg. 362

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

the Truth (adevărul)

“The gunfire around us makes it hard to hear. But the human voice is different from other sounds. It can be heard over noises that bury everything else.  Even when it`s not shouting, even if it`s just a whisper. Even the lowest whisper can be heard – over armies –  when it`s telling the truth.”

Edmond Zuwanie – “The Interpreter”

, , , , ,

Lasă un comentariu

Oare de ce?

Pentru nişte oameni care mărturisim că avem adevărul de partea noastră şi că slujim Adevărului, ne temem cam mult de adevăr (şi nu mă refer la teama aia pe care noi o traducem prin „respect”), încercăm să-l cosmetizăm ca să nu dea pe faţă chiar tot, reacţionăm agresiv în confruntarea cu el…

Ne place adevărul, însă nu şi când se referă la noi.

Oare de ce?

, , , , ,

Lasă un comentariu

Neadevărul din poemele noastre

Intru mereu pe Resurse Creştine şi citesc parte din poezia postată acolo (ca să învăţ şi cum să scriu şi cum să nu scriu).

„Adevărul nu poate fi spus,
Când eşti, frate, pe glume pus.
Adevăru-i simplu şi frumos,
Nu are în el nimic stufos.

Adevărul e clar şi curat,
Slăveşte Măritul Împărat.
Adevăru-i libertate deplină,
Trăire în sfinţenie divină.”

Să fie aşa, să nu fie aşa? …Citeşte întreaga poezie

Se bate adevărul cu arta? Se bate câteodată!

Pusă în cântarul celor două, poezia scrisă de evanghelicii români (la modul general vorbind, fără referire la o poezie anume) mi se pare mie că tinde să atârne mai greu în talerul „adevărului”, în detrimentul formei artistice.

Totuşi, cred că ni se potrivesc şi nouă (poeziei scrise de noi) versurile Anei Blandiana, şi mai cred că ne-ar prinde bine şi ne-ar înfrumuseţa mai mult, puţină „nebunie artistică”, urmând ca „neadevărul” poemelor noastre să-şi găsească astfel răscumpărarea:

„Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus:
“Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E preţul imens…”

Cu cât o lucrare este mai bună din punct de vedere artistic, cu atât mai eficientă este influenţa ei” – Leland Ryken

Formele artistice întăresc concepţia despre lume pe care o prezintă, indiferent care este această concepţie, sau dacă ea este adevărată sau falsă.”  – Francis Schaeffer

, , , ,

8 comentarii

Despre autoritate: întrebare la întrebare (Luca 20:1-8)

Analogiile nu se potrivesc. Niciunul dintre noi nu este Dl. Isus, iar „bătrânii, cărturarii, marii preoţi” din vremea de atunci (evident:) nu sunt aceeaşi cu cei din vremea de azi. Situaţia şi contextul sunt diferite, însă întrebarea a rămas şi ea ridică (acum ca şi atunci) altă întrebare:

„Într’una din acele zile, când învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrânii,   şi I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri, sau cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:   Botezul lui Ioan venea din cer sau dela oameni?”   Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”   Şi dacă răspundem: „Dela oameni”, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un prooroc.”   Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.   Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n’am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.” – Luca 20:1-8 (sublinierile adăugate)

Cu ce „drept” fac eu aceste lucruri? …Dar tu?

, , , , , , ,

Lasă un comentariu

Care adevăr eliberează? Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată toţi oamenii din jurul nostru ar fi ca noi?

AVERTISMENT: Textul care urmează este în întregime „frământarea” mea personală cu privire la mediul evanghelic în care am crescut şi cresc. Nu reprezintă poziţia oficială a niciunei biserici evanghelice, nici măcar a aceleia din care fac parte. Mă întreb „cu glas tare”, chiar dacă nu tot timpul găsesc răspunsuri. – Ruben Bucoiu

Până unde duce simplitatea pe care mărturisim că o dorim pentru noi şi pentru semenii noştri? Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată toţi oamenii din jurul nostru ar fi ca noi?

De ce vrem să apărăm ceea ce este de criticat?

De ce sărim de la situaţii ce par (sau sunt prezentate) destul de sumbru, la extrema cealaltă? Dintr-o dată eliberarea, o eliberare ce e doar proclamată sau simţită, însă nu garantează nimeni permanenţa ei, o fericire de scurtă durată care se întoarce după o vreme la vechea căutare, dintr-o dată eliberarea capătă dimensiuni fascinante.  ­

De ce nu putem prezenta adevărul fără să-l mascăm în frumuseţea mincinoasă pe care omul o îmbrăţişează în caz că o găseşte, transformând astfel adevărul aşa cum e el, frumos sau mai puţin frumos, într-o situaţie dizgraţioasă şi nevrednică de crezare, incredibilă.

Omul care are probleme de tot soiul, merge, să zicem, la o biserică evanghelică sau într-o tabără cu oameni care au şi ei probleme de tot soiul şi pe care încearcă să le rezolve, sau încearcă să le mascheze cu acele aspecte ale vieţii lor care merită etalate şi expuse în văzul tuturor, şi oamenii ăştia îi ajută pe ceilalţi să-şi rezolve problemele în aşa fel că după o săptămâna (de tabără), problemele celor dintâi parcă şi-au găsit „naşul”, parcă şi-au găsit „radiera”. Parcă-i prea simplă soluţia (sau partea pe care o prezentăm noi) „Doar zi o rugăciune şi Domnul te va elibera, viaţa ta nu va mai fi ca înainte.”

E drept că sunt probleme care îşi au rezolvare, care au antidot, care merită abordate tocmai pentru că există remediu în dreptul lor, însă de cele mai multe ori „vindecarea” cere timp şi efort, mai niciodată nu se întîmplă peste noapte, (ca) prin minune. Totuşi atunci când e prezentată oamenilor nevoia schimbării, importanţa realizării consecinteţelor nefaste pe care obiceiurile păcătoase le pot avea şi le au în viaţa noastră, parcă lucrurile se simplifică, fie din incapacitatea noastră de a spune adevărul într-o formă atrăgătoare, fie din inconştienţa grabei de a ajunge la final (înaintea coacerii).

Nu toţi oamenii cad jos de tot în păcat şi nici toţi nu se duc în extrema cealaltă în rezolvarea păcatelor lor. Cei mai mulţi dintre noi trăim străduindu-ne să tindem spre acele lucruri pe care după cărţile citite, după lungi discuţii cu prietenii, cu cei din familie, cu diverşi oameni de specialitate, am ajuns să le preţuim ca fiind valoroase, şi trăim încercând să umplem forma ideala pe care ne-am creionat-o. Standardul divin ne stă înainte, standardele sociale şi culturale, sau pur şi simplu standardele proprii în care ne măsurăm şi prin care ne extragem sentimentul de satisfacţie sau insatisfacţie, de mulţumire de sine sau nemulţumire, evident în luptă permanentă cu standardele altora ce ne sunt impuse mai mult sau mai puţin. Am vrea să trăim după standardele proprii însă am vrea totuşi să nu trăim singuri, să nu ne izolăm într-o lume în care să avem doar noi acces, iar ceilalţi să nu îşi poată aduce, ca să nu zic impune, regulile lor.

De ce criticăm şi condamnăm stricteţea unora, fiind toleranţi cu stricteţea noastră? E trist faptul că reuşim aşa de puţin să fim relevanţi în prezentarea adevărului eliberator al Evangheliei, şi după cum constata Cioran, e mai simplu să-i speriem pe oameni cu grozăvia iadului şi să-i ameninţăm că dacă nu se vor pocăi vor suferi grozava mânie a unui Dumnezeu drept, decât să-i atragem cu un Dumnezeu iubitor, care deşi e drept în pedeapsă, sau, după cum stă scris, va fi drept în pedeapsă, pedeapsa întârzie (cateodată) să vină acum şi aici, în viaţa noastră, lumea continuând să fie o scenă a nedreptăţii şi a nepedepsirii, lumea de sub ochii noştri, în care nu avem ce face decât, pentru a ne adapta şi supravieţui, să intrăm şi noi în mersul ei sistematic.

Avem alternative aşa de puţine, însă condamnăm alternativele laice, le trecem repede prin ciurul tadiţiei noastre evanghelice, nescrisei noastre tradiţii evanghelice, interesată (uneori mai mult) de felul în care ne ţinem mâinile atunci cînd ne rugăm, şi mai puţin de corectitudinea teologiei exprimată în cuvinte, tradiţie preocupată de eşarfa sau pălăria pe care o poartă sau nu o poartă femeia în adunare, însă indiferentă la semnificaţia şi oglindirea simbolului ei. Şi oare nu „strecurăm şi noi ţânţarul şi înghiţim cămila” asemenea feriseilor din vremea lui Hristos, practică pe care o condamnăm în timp ce sub altă formă o practicăm cu regularitate.

Interzicem „podoabele” (şi nu mă refer doar la accesorii) însă nu creem, sau creem prea puţine alte mijloace de împodobire, şi conştienţi (sau inconştienţi) de importanţa şi necesitatea diversităţii în închinare, în manifestare şi exprimare, atunci când se doresc sau se iniţiază schimbări, ne împotrivim lor. Atunci când manifestările par să iasă din tiparele cu care am crescut, împiedicăm varietatea şi libertatea exprimării reîntorcându-ne la „simplitate.”

Până unde duce simplitatea pe care mărturisim că o dorim pentru noi şi pentru semenii noştrii? Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată toţi oamenii din jurul nostru ar fi ca noi? Aşa se ruga Pavel în timp ce se apăra în faţa autorităţilor romane: „Să dea Domnul ca toţi să fiţi aşa ca mine!” – zicea el. Tare curios sunt la ce aspecte se referea? La cele exterioare, să arătăm toţi ca el, sau la cele interioare şi exterioare prin comportament: să gândim toţi ca el, să înţelegem viaţa ca el, să cunoaştem Scripurile ca el, însă şi ce au scris poeţii (vremii), şi limbile străine pe care le cunoştea el, şi capacitatea şi adâncimea de a descrie şi de a explica viaţa, nu doar pentru noi înşine ci şi pentru ceilalţi. De-ar fi toţi ca noi evanghelicii (hunedoreni), ce s-ar întâmpla cu cultura, cu arta, cu literatura, cu profesionalismul? Nu sunt convins că ar fi o lume mai bună, însă sunt convins că ar fi altfel. (E bine că suntem o minoritate, tot aşa cum sarea e bună doar în cantităţi mici.)

Nu zic aici (şi nici nu vreau să mă gândesc măcar) că aceste lucruri ar degenera sau ar înceta să existe, însă mă întreb oare ce formă ar căpăta? Dacă ele ar merge înainte cu o formă oarecum modificată faţă de forma pe care o au acum, de ce reuşim aşa de puţin să facem uz de ele în exprimarea noastră, a ideilor şi a filozofiei de viaţă pe care zicem că o îmbrăţişăm, o trăim şi o recomandăm şi altora, ba în unele cercuri o prezentăm ca fiind singura vrednică de urmat, singura vrednică de crezut.

De ce nu avem curajul să recunoaştem că falimentăm (din când în când), că „nu tot ce zboară (în vorbirea şi trăirea evanghelicilor) se mânâncă”, şi că ar fi bine să ne oprim şi să ne analizăm din când în când, să mai învăţăm şi de la „fii veacului care sunt mai înţelepţi faţă de semenii lor decât fii luminii”, să ne facem autocritica şi când ceva e de criticat să criticăm şi  când ceva e de apărat să apărăm, fără să uităm necesitatea „tăierii” dinaintea „rodirii.”

Viaţa cu Hristos este/poate fi o permanentă aventură! (iar aventura, prin definiţie, nu e plictisitoare)

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

(Cu) ocazia primei duminici din lună

În simplitatea dialogului nostru, gura păcătosului adevăr grăieşte:

„… mâine e Cina (Domnului) mă,

tre` să mă pocăiesc!”

…poi cum mă…şi dacă nu era, nu trebuia? …oricum, e o ocazie bună!

, , , , , ,

Lasă un comentariu

(Nimeni)”…să nu poată să spună nimic rău de noi”

„Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi, şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,  de vorbire sănătoasă şi fără cusur (lipsă, lacuna, defect, imperfecţiune, neajuns, meteahnă, hibă, abatere, eroare, greşeală, etc. (vezi DEX)), ca protivnicul să rămînă de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi.” Tit 2:6-8 Traducere D.Cornilescu (sublinieri adăugate)

, , , ,

Lasă un comentariu

Se crede, se simte, se scrie… se face

„Din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” – le scrie Apostolul Pavel evreilor (poporului lui Dumnezeu) din vremea lui. În zilele noastre se întamplă cam la fel.

Astăzi m-am confruntat cu o dilemă cu privire la 2 comentarii scrise aici pe Hd. ev… hmm, să le dau approve, să nu le dau? De fapt ezitarea mea a fost doar cu privire la unul din cele două comentarii, comentariu pe care îl pun aici la vedere:

„Ma numesc […] sint din […] judet Timis si sint de religie baptista. Eu vin dintr-o familie de ortodocsi dar sotul meu edra de religie baptista iar eu mi-am urmat sotul si m-am botezat si eu la baptisti dar acum imi pare f rau pt pasul facut pentru ca ce am vazut in biserica […] nu este pocainta este doar o pestera de tilhari iar parerea mea despre pocaiti este ca sint cei mai escroci si mai rai de pe pamint

Ei nu cred in D-zeu cred doar in averile lor imense si cum sa faca bani multi dar cind e vorba sa ajute pe cineva amarit macar cu un leu de paine intorc spatele si rid si cred ca cei mai vinovati pt comportamentul lor sint pastorii bisericii pt ca ei nu dau exemplu bun. Exemplu care se vede la pastori il fac si cei din biserica, cum iti pastoresti turma asa o au daca ar crede cu adevarat in D-zeu ar face voia Domnului sau acesti asa zisi pocaiti cred ca o sa mituiasca cu bani pe Domnu Iisus ca sa le dea un loc in rai ?”

Ceea ce m-a contrariat a fost faptul că acelaşi comentator după ce-şi exprima foarte deschis sentimentele pe care le are faţă de pocăiţi în general (şi în mod specific, după cum se vede) le cere ajutorul celor din Hunedoara. Prima mea reacţie a fost să mă amuz şi să zic „mda, normal că cere altora (noua) ceea ce nu-i în stare să facă el/ea prima dată”, însă nu e nimic de ras! Există şi adevăr în cele scrise şi există oportunitate.

Adică ceva de genu`: „…vă dispretuiesc, sunteţi cei mai „naşpa” oameni pe care-i cunosc… dar, vă mai dau o şansă să-mi dovediţi că nu sunteţi chiar aşa de răi şi egoişti şi încrezuţi pe cat cred eu, AJUTAŢI-MĂ!

Ce contează ce fac şi zic alţii? Contează ceea ce facem noi!

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.976 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: