Isus, frustratul…

Nu vreau să mă repet, nu-i frumos din partea mea… dar n-am ce-i face. Mereu şi mereu ne ciocnim de semantică şi dăm nas în nas cu înţelesurile cuvintelor, cu înţelesurile multiple ale cuvintele şi totodată cu obscuritatea şi nuanţele umbroase pe care unele dintre ele le au. Înţelegerea noastră se opreşte în faţa lor ca într-o intersecţie cu multe direcţii, toate bune – de altfel, însă cu efect ezitant, rătăcitor.

Cam aşa păţesc de-o vreme când dau peste cuvântul, „frustrat” sau „frustrare”, şi nu ştiu în care direcţie s-apuc. Desigur că cea mai simplă variantă e să găsesc repede o „hartă semantică” adică un dicţionar, să o deschid la locul cu pricina şi să fac lumină. Dar deja ştim că de cele mai multe ori lucrurile nu se rezolvă aşa, pur şi simplu. Lumina mă face să văd şi mai bine varietatea, mulţimea direcţiilor, a indicatoarelor, a sensurilor, a conotaţiilor şi a posibilităţilor pe care un cuvânt le conţine, în funcţie de contextul lui imediat – în varianta scrisă, sau/ şi în funcţie de tonul şi accentele vocii – în varianta verbală.

Cuţitul, spre exemplu, banalul cuţit pe care-l găseşti în orice bucătărie este bun sau rău în funcţie de felul în care este utilizat. El în sine e doar un obiect neînsufleţit. Puterea cuvintelor este şi ea una cel puţin duală, asemenea uzanţei cuţitului. Modul nostru de a le folosi într-un context specific (situaţional şi lingvistic) canalizează puterea lor de viaţă şi moarte către cel care are parte de ele. Aceleaşi cuvinte (combinate diferit) pot să ridice sau să doboare, pot să încuraje sau să descurajeze, pot provoca zâmbet sau stârni lacrimi. Mânia poate fi păcătoasă sau sfântă. Dragostea stă spate-n spate cu ura şi uneori se poate răsturna brusc, îşi poate transforma şi re-direcţiona forţa ei incredibilă. Tot aşa e şi cu puterea apei sau a focului…tot aşa e până la urmă şi cu frustrarea.

Tendinţa (mea, cel puţin) este să privesc frustrarea ca pe ceva negativ, ceva rău. Nu cred că sunt singurul care face aşa. Dar, ce-ar fi dacă privirea, ea să fie adevăratul vinovat în jocul acesta semantic? Există frustrare pe lume, la fel cum există apă, flori, soare, cuvinte, etc. Există frustraţi pe lume – şi (din când în când) eu sunt unul dintre ei. Totuşi, nu ştiu dacă-i corect să scriu „din când în când” şi n-ar fi mai degrabă corect să scriu „tot timpul” – diferenţa cea mare să o facă de fapt ochiul, privirea, care devine din când în când conştientă de forţa, de energia (bună şi rea) pe care o poartă cu sine o frustrare.

Nu mi-ar plăcea să nu mai fiu frustrat, sau să nu mai devin deloc conştient de frustrările mele. Cum n-ar fi deloc benefic pentru mine să le las pe ele să mă acapareze şi domine, tot aşa n-ar fi deloc benefic pentru mine să mă lepăd de ele în întregime (dacă ar fi posibil, desigur). Frustrările pot fi un barometru excelent a faptului că încă gândesc şi simt, îmi doresc mai mult, tind spre mai bine, compar imediatul cu idealul, plăsmuiesc idealuri proprii sau împreună cu alţii şi trepte către atingerea lor, şi simt durerea aceea că eu şi lucrurile n-am ajuns încă acolo. Lipsa frustrării poate însemna (pentru mine ca individ şi pentru noi ca societate, sau comunitate restrânsă) o lipsă de motor, sau o lipsă de combustibil, o oprire pe loc.

E important să fii mulţumit şi mulţumitor pentru ce eşti, ce ai ajuns să fii şi pentru ce ai, însă la fel de important este să nu fi niciodată pe deplin mulţumit, cum scria Sfântul Augustin prin anii 400, cu alte cuvinte să ai mereu o anumită cantitate de nemulţumire (frustrare) care să te propulseze mai departe. Doar aşa fascinanta călătorie a devenirii nu îşi găseşte încă finalul.

Vorbind despre religie (fără să se refere la o anume denominaţiune) Lucian Blaga spunea că „religia reprezintă, în ansamblul ei, capacitatea sau tendinţa de auto-depăşire sau auto-totalizare a fiinţei umane în corelaţie ideală cu ultimele coordonate ale existenţei, sau ale misterului existenţial în genere, pe care omul şi le revelează sau le socoate revelate… ” aceste aspiraţii fiind „din cele mai vechi şi deci mai permanente ale fiinţei umane.”

Fascinanta călătorie a devenirii neajunsă încă la capătul ei urcă (uneori) pas cu pas chiar şi pe treptele acestea ale frustrării.

N-am putea spune că Isus, (că sigur v-aţi întrebat care-i treaba cu titlul…) „începutul şi desăvârşirea credinţei noastre,”  pilda supermă pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu a fost sau/şi este un frustrat. Ar fi ca şi cum doar frustrarea l-ar caracteriza. Dacă am face aşa, desigur că i-am poci grav, într-un mod grosolan, frumoasa imagine pe care o are, pe care o găsim descrisă în Noul Testament prin faptele şi cuvintele Lui. Însă, dacă ne facem că nu-l vedem în anumite situaţii, opuse caracterului Său drept şi idealului sfânt pe care îl are, cum îşi exprimă şi manifestă „frustrarea” în relaţiile Sale cu creaţia Sa şi cu omul în special, înseamnă că îi ciopârţim Chipul şi ne uităm numai la „schiţele” pe care le preferăm mai mult.

El a început în noi o lucrare, şi frustrarea că ea încă nu-i gata îl face să insiste până când o va duce la capăt. Acum şi aici nu mi-ar fi deloc benefic să-l părăsească „frustrările” pe care le are în dreptul meu, sau de ce nu, al nostru.

Ce să mai zic? Vă aduc sub ochi unul din felurile în care poate fi descrisă  frustrarea şi vă invit să citiţi cu gândul la două persoane: Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, şi voi înşivă.

„A te simţi lipsit de un drept al tău, sau chiar de a te simţi înşelat în aşteptări. E o stare de spirit asemănătoare cu dezamăgirea, la care se poate adăuga şi o doza de furie (câteodată).”

Ce face fiecare cu frustrările lui, modul în care le administrează şi canalizează puterea, trece dincolo de subiectul acestei scrieri. Cele bune…

discontent

Anunțuri

, , , , , , , ,

  1. Bursa zilei (26.01.2014) – Ruben Bucoiu: Frustrările pot fi un barometru excelent a faptului că încă gândesc şi simt, îmi doresc mai mult, tind spre mai bine, compar imediatul cu idealul | Romania Evanghelica
  2. Bursa zilei – Ianuarie 2014 | Romania Evanghelica
  3. Postări din 2017 – 2010 | Hunedoara Evanghelică

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.968 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: