Judecata: un alt paradox subtil ale vieţii

vintage bible book studio isolatedDesigur că am putea număra şi judecata în categoria paradoxurilor subtile ale vieţii (bisericeşti). „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” e contra-balansat de „Dacă ne-am judeca singuri n-am fi judecaţi.” Despre alunecoasele faţete ale judecăţii voi încerca să scriu (în manieră proprie, desigur)…şi în timp ce fac lucrul acesta constat că mi-e greu să găsesc cuvintele cele mai potrivite: (in)cosecventa judecată – s-o numesc?…ciclicitatea ei să fie acelaşi lucru cu anotimpurile ei?

Din aceeaşi categorie, fruntaşă aş zice, în cap de listă, e smerenia. Smerenia care devine tot mai vizibilă în ochii „proprietarului” şi cu care ajunge să se mândrească şi să se laude, inconştient şi orb sub aspectul acesta că astfel smerenia îşi pierde calitatea de bază ce o caracterizează, altfel n-ar deveni motiv de superioritate (de multe ori o superioritate nepotrivită şi necuvenită).

Tot cam aceloraş tendinţe se supune şi judecata. Cel care comentează că alţii judecă (pe drept, părtinitor, parţial, preferenţial, etc.) – eu, în cazul de faţă – ajunge să facă tocmai ceea ce condamnă la alţii. Ironic parcă, chiar mai mult decât paradoxal.

Să luăm o situaţie (o judecată situaţională deci) posibilă şi reală: aşa zisul „serviciu divin” din seara x. La biserica la care merg eu a durat 3 ore. Din p.m.d.v. a fost foarte lung, plictisitor pe  anumite segmente, obositor chiar. (Nu m-am plâns, n-am comentat…mi-am văzut de „treaba mea” acolo în bancă…dar e normal aşa?) E drept că nu m-a forţat nimeni să merg, să particip. A fost o alegere de bună voie, dar şi un răspuns la invitaţia de a fi parte la tot ce a avut loc acolo. Tot la fel de drept e şi că „o închinare activă cere o implicare activă” din partea mea, şi că „rezultatul” este combinaţia dintre ce mi se pregăteşte (de cei care organizează întâlnirea respectivă) şi deschiderea mea de a accepta oferta lor, tot aşa cum recolta depinde nu doar de calitatea seminţelor (ei) ci şi de calitatea solului (eu) în care este plantată, precum şi de factorii exteriori (mediul).

Dar am zis că este vorba de o judecată situaţională – şi situaţia descrisă mai sus în linii foarte vagi este una care se repetă, o tendinţă care trece de la o situaţie la alta devenind în felul acesta un şablon care se repetă, o cutumă bisericească, o tradiţie.

Dar să devin şi mai concret:

1. Mi se cere deschidere, după care mi se judecă deschiderea (în cazul în care ea se exprimă şi devine „prea” deschisă). Adică nu mi se spune dinainte exact la ce să mă aştept (deşi cadrul general imi este cunoscut prin repetarea lui) – dar dacă tot am venit se aşteaptă din partea mea să „înghit” cu bucurie orice se întâmplă. Dacă după o oră şi jumătate (să zicem) mă ridic şi plec, dau dovadă de mândrie, sfidez, abandonez lucrurile aşa „în mijlocul” lucrurilor, mă port cum nu se cuvine.

2. Mi se cere participare la orice au pregătit alţii pentru mine – pregătire pe gustul lor desigur – şi mi se judecă gustul dacă e nemulţumit, dorindu-şi altceva, sau cel puţin altfel. O replică de genul „nu-ţi covine, du-te în altă parte” nu rezolvă decât superficial lucrurile. Funcţionează avantajul majorităţii (majoritatea, în cazul de faţă,  fiind puţin mai vârstnică decât minoritatea). Funcţionează (cel puţin în parte) avantajul „călăreţului”, a celor care au fost primii, au ajuns înainte, au făcut regulile (sau le-au preluat de la cei dinaintea lor) şi nu mai vor să le schimbe, sau nici măcar să le modifice, să le ajusteze şi adapteze ca să se potrivească şi cu cei ce au ajuns (puţin) după ei. Fără flexibilitate unii ajung să facă apel chiar şi la legea divină ca să dovedească, că după cum stă scris, „căile vechi sunt căile bune”, ce dacă generalizăm, ce dacă sunt bune doar pentru unii?

3. Mi se cere apropiere, dar nu neapărat în stil propriu, ci în stil comunitar; riscându-se (ca să nu zic greşind) ca nu cumva de la atâta apropiere să mă îndepărtez, tot aşa cum cel ce a urcat pe munte nu mai vede măreţia muntelui, ci doar pietrele din imediata lui apropiere. Ca să duc metafora aceasta până la capăt, constat că, pentru a-şi dori muntele şi a rămâne fascinat de măreţia lui, omul are nevoie din când în când (cel puţin) de în-depărtare, de perspectiva distanţată a exteriorului – tocmai ca să-şi dorească interiorul şi apropierea.

4. Mi se cere să gândesc, să cânt şi să mă rog (să mă închin deci) cu duhul (intr-un mod duhovnicesc) dar şi cu mintea (raţional), să judec; dar dacă o fac, îmi este judecată judecata.

Nu trebuie să ne mirăm prea tare. S-a întâmplat şi va continua să se întâmple. Scrierea mea de acum, din păcate, nu rezolvă mare lucru, nu rezolvă de fapt mai nimic. Firea fiecăruia e subtilă şi vicleană, astfel că mă aştept la judecată (cu suport biblic desigur) de genul: „cu ce măsură ai măsurat, ţi se va măsura” sau „cum ai făcut aşa ţi se va face”, sau alte echivalente biblice a zicalei „roata morii, hă hă hă…” Şi lista poate continua încă mult şi „bine” cu variante de genul: „cine te-a pus pe tine judecător peste noi?” sau varianta aia mult mai „spirituală” cu care ripostăm „…da’ ce, tu faci mai bine?”…tu te implici în „via Domnului”, îţi faci partea? (adică să accept ce „mi se cere”).

Desigur că şi aspectele acestea fac parte din întreg. Nu avem voie să le ignorăm dacă vrem să înţelegm cât mai corect mecanismele întregului, şi nu doar a unor părţi din el, însă schimbând subiectul, aruncând „mâţa” în ograda vecină nu rezolvăm cu nimic chestiunile abordate, nu găsim cele mai bune soluţii pentru forma şi „aşteptările” pe care le poartă cu sine un „serviciu divin.”

Cea mai simplă şi mai ludică soluţie pe care o propun, este că, dacă serviciul divin nu se străduie să ţină cont de situaţie (revelion, spre exemplu) şi de oameni, să se muleze în contextul imediat şi direct în care se manifestă, atunci măcar să-şi schimbe eticheta, titlul. Ar fi mai corect aşa.

Ca să nu tot aruncăm „mâţa moartă” dintr-o ogradă în alta, sau să tot jucăm tenis cu mingea aceasta care se cheamă judecată, eu zic că e mai bine să ne reamintim că (de cele mai multe ori) e mai importantă calitatea decât cantitatea şi eficienţa e mai bună decât metodele tradiţionale (sau moderne). Cât despre ajustarea termenului de „serviciu divin”, de vreme ce omul nu doar participă ci şi decide conţinutul şi forma lui, găsesc că e mai potrivit să li se spună (pe drept) „servicii umano-divine”, deşi (bănuiesc că) ne-ar fi mai benefică varianta divino-umană

În rest, cum ar zice Pavel: „…să nu părăsim dar adunarea noastră, cum au unii obicei”…mai bine să schimbăm unele lucruri… 

Reclame

, , , , , , ,

  1. #1 by alincristea on ianuarie 8, 2014 - 18:23

    Reblogged this on Romania Evanghelica.

  1. Postări din 2017 – 2010 | Hunedoara Evanghelică

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.974 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: