„Timpul nostru personal poate bate timpul istoric!”

„Cu timpul împotriva noastră” – de Maroneac CristianCristian Maroneac

            Pe măsură ce înaintez de-a lungul vieţii îmi dau seama că nu aş putea fi altceva decât creştin. Creştin şi atât. Nu pot să spun că îmi doresc o identitate ajutătoare dată de numele unui cult. De cele mai multe ori o astfel de identitate nu face decât să creeze alte probleme care se adaugă la cele deja existente. Şi chiar dacă poate fi greu de crezut, aceste identităţi s-au născut din credinţă. Încă din vremurile de început ale bisericii, ba chiar în rândul evreilor pe care îi întâlnim în Vechiul Testament, apar anumite facţiuni care te făceau mai evreu, sau după caz, mai creştin. Nişte tratate de istorie bisericească pot lămuri cele mai de sus mult mai pe larg.

            În cele ce urmează vreau să explic de ce timpul lucrează împotriva creştinilor, timp care atunci când se va împlini, va stabili toate lucrurile aşa cum trebuie ele să fie.

Ştim că timpul distruge, erodează lucrurile, duce totul către un final. Folosim anumite lucruri un timp, apoi le înlocuim şi continuăm acest ciclu până ne vine nouă timpul. Ne iau locul urmaşii, apoi devenim o istorie îndepărtată, până dispărem complet din memoria colectivă. Asta dacă nu ai norocul să fi fost o celebritate în timpul vieţii, fiind astfel condamnat să fii citat, analizat, compus şi descompus, bârfit fără să mai ai nici un cuvânt de spus. Dar creştini fiind, credem că ultimul cuvânt despre noi îl va avea Dumnezeu.

Deja ştim că lucrurile apar, sunt folosite, apoi sunt înlocuite. E clar că am evoluat tehnologic. De la roată la particula antimaterie, de la călătorii care ţineau şi un an la ocolul planetei în 24 de ore şi pe interior şi pe exterior. Omenirea a trecut prin diverse perioade şi epoci istorice care, se presupune, au dus-o către iluminare. Deşi, dacă analizăm la rece perioada omenirii de la Renaştere încoace, observăm că la bază, dar la un nivel diferit, stau vârstele antice ale omenirii. Am devenit ca rasă de oameni foarte deştepţi, foarte rapizi, foarte plaţi. Nu mai suntem rotunzi. Există şi o carte intitulată The world is flat ( Pământul este plat ) care explică foarte bine această afirmaţie. Şi totuşi nu ştiu cât la sută din omenire ştie să producă curent electric în cazul în care se întâmplă vreun dezastru, dar cred că 90 la sută ştie cum să facă focul fără chibrituri sau brichetă.

E clar că pe măsură ce timpul a trecut peste omenire, am evoluat din punct de vedere tehnologic, am ajuns să ne analizăm la nivele profunde din punct de vedere emoţional şi psihologic, am ajuns să cunoaştem mult din punct de vedere spiritual. Din punct de vedere social, cred că la nivel global, diferenţa este mică. Diferenţa mare este că, poţi să treci dintr-o clasă la alta mult mai uşor, în funcţie de ce ” talente” ai.

Şi pentru că spuneam că timpul este împotriva creştinilor şi a creştinismului să ne aducem aminte că şi Lucifer are un timp la dispoziţie, timp care ştim sigur împotriva cui îl foloseşte.

Să dăm puţin timpul înapoi pentru a derula rapid firul istoriei pănă aproximativ 100 de ani faţă de momentul actual. Suntem la Ierusalim de unde porneşte marea convertire. Apostolii, conduşi de Duhul Sfânt, vorbesc oamenilor într-un fel care spune Scriptura, îi tăia la inimă. Au loc mii de convertiri, creştinii încep să fie cunoscuţi, iar Evanghelia începe să se răspândească. Şi uite aşa începe bătălia! Normal că , atunci ca şi astăzi, doctrina binelui nu avea ce căuta în filosofia lumii. Apar persecutorii, batjocoritorii, oameni aruncaţi în închisori, apar primii martiri, şi o ţinem aşa vreo 300 de ani. Între timp Evanghelia se răspândeşte prin tot Imperiul roman, ajungând şi la daci prin intermediul apostolului Andrei. Apare în scenă împăratul Constantin care legalizează creştinismul ca religie oficială. De aici încep să apară discuţii despre un compromis cu ritualurile păgâne. Eu cred că şi atunci, cei născuţi din Hristos, nu au făcut nici un compromis. Secolele trec, regiunile civilizate şi multe popoare barbare, sunt convertite în felurite moduri. Ceea ce duce la alte discuţii în teologia modernă despre cât creştinism care tăia la inimă sau care tăia capete, mai era în metodele de convertire. Vine anul 1054 cu Marea schismă între Răsărit şi Apus, apar termenii de catolic şi ortodox, împreună cu sentimentul de ură. Noi, ca români, picăm, ca de obicei, în zona de scindare. Aşa am picat cu turcii, cu ruşii, cu austro-ungarii, mereu la margine, primii călcaţi, ultimii părăsiţi.

Observaţi că odată cu trecerea timpului, creştinismul la nivel mare începe să se fărâme. Dar cu siguranţă mai erau mulţi cu adevărat născuţi din Hristos. Începe perioada cruciadelor, rezultatul final 1-0 pentru ceilalţi. Urmează Evul Mediu cu inchiziţia, vânătoarea de eretici şi vrăjitoare, războaiele papale, ascensiunea islamului, războaiele cu turcii, căderea Constantinopolului şi cât pe-aici a fost să cadă şi Viena. Noroc de Iancu de Hunedoara!

Şi iată că se face lumină! Apare soarele Renaşterii sub ale cărui raze se iluminează şi umanizează o groază de concepte şi situaţii neimaginabile pănă atunci. Un fel de mişcare hippy în toate domeniile. Dacă înainte puteai fi ars de viu pentru o părere contrară curentului, acum aveai voie să te întrebi cu privire la orice. Luther şi Calvin, şi nu numai ei, pun problema relaţiei cu divinitatea la un nou nivel. Artele, ştiinţele, şcolile, scrisul şi cititul, tiparul, filosofia, duc omenirea pe noi culmi. Odată cu răspîndirea diferitelor idei, se răspândeşte şi Biblia în formă scrisă. Apar tot felul de mişcări şi concepte care se întrec în a arăta cât de creştini sunt cei care le practică. De la ordine călugăreşti oficiale, la secte care de care mai trăznite. Bineînţeles că odată ce pumnul de fier al catolicismului a fost dat la o parte, oamenii au fost liberi să aleagă cum să se închine şi cum să practice creştinismul într-un mod cît mai apropiat de practica apostolilor. Şi cum omul a fost creat şi naiv din fire, au fost destui  şarlatani care să profite de situaţie pentru a întemeia noi culte. Numai Dumnezeu ştie cât de mult credeau ei în ceea ce spuneau şi făceau! Dar Scriptura a început să fie interpretată într-un mod care nu mai avea de multe ori nimic de a face cu preceptele creştine. Până la urmă şi biserica catolică şi-a dat seama ca are nevoie de reformă.

            Dar roata timpului şi a evoluţiei umane nu poate fi oprită. Încetul cu încetul, biserica şi cei credincioşi încep sa devină izolaţi într-o lume în continuă schimbare. Poate şi datorită faptului că de multe ori conducătorii bisericeşti, de la papă sau mitropolit, până la preot sau pastor, eşuează în a prezenta pe Hristos în ei.

“Bate-voi păstorul şi se va risipi turma!” Chiar Noul Testament avertizează pe lideri să nu privească slujba lor ca un lucru de apucat, iar cartea Apocalipsei prezintă 7 biserici cu probleme spirituale. Şi cum cele spirituale s-au afundat prea mult în lucrurile lumeşti, a fi creştin devine ceva formal. Umanismul devine noua religie, iar Dumnezeu devine un motiv sau  o scuză pentru scopuri care nu mai aveau de a face cu esenţa creştinismului. Pot să spun că omenirea începe să se scindeze undeva prin secolul 16, între creştinism formalist şi moralism religios. Adică ştim preceptele biblice, arătăm cu degetul pe cei ce le încalcă, suntem arătaţi cu degetul la rândul nostru, acceptăm penitenţa şi o luăm de la capăt.

Deşi se scriu tot mai multe cărţi de teologie, se pictează capele pe dinăuntru şi pe dinafară, se sculptează şi se pictează opere de artă care prezintă scene biblice, depravarea omenirii e din ce în ce mai accentuată. Cu cât omenirea evoluează în timp, cu atât mai mult renunţă la Dumnezeu, păstrând doar forma şi nu esenţa creştinismului. Putem face cruce de 20 de ori pe zi, dar să rostim 50 de înjurături pe zi fără să ne întrebăm cum se împacă amândouă.

Ba odată cu epoca industrială şi revoluţia tehnologică, ideea că există un Dumnezeu creator începe să fie din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Deşi încă nici un savant nu a creat nimic de la sine fără a folosi un material care a fost deja creat de un factor necunoscut lui. Un savant poate crea un trup pornind de la o celulă, dar nu poate crea celula iniţială.

Şi odată cu revoluţia ştiinţei, omenirea intră pe o pantă pe care unii o numesc ascensiune, unde Dumnezeu nu prea mai are loc. Ceea ce înainte era anormal, începe să devină normalitate. Şi multora dintre noi, crescuţi în sistemul dezvoltat în secolul 19, creştini din tată în fiu, dezinteresaţi şi neinformaţi, ni se pare că lucrurile stau bine din punct de vedere spiritual. Câteodată ne mai gâdilă simţul moral care independent de voia noastră ne face să ne dăm seama de bine şi de rău. Dar şi acest simţ moral e destul de amorţit şi pervertit ca să dea rateurile de cuviinţă.

Ajung un pic şi la comunismul care ne-a stăpânit câţiva zeci de ani, care decreta ca Dumnezeu nu există, dar care în ciuda miilor de morţi care le-a făcut, nu a reuşit să stârpească religiosul din oameni, indiferent de forma pe care o avea în sufletul şi mintea oamenilor. Să mai spună cineva că natura umană nu este religoasă!

Ceea ce este interesant, este că şi comunismul şi democraţia modernă, nu prea se împacă cu ideea de Dumnezeu. Dacă comunismul a încercat cu forţa să convingă omul că este idiot să creadă în ceva divin, democraţia te lasă să alegi sa fii un idiot care crede în divin. Acest divin nu trebuie neapărat sa fie Dumnezeul creştin. Iar sistemul promovat de democraţia modernă e unul foarte liberal care se adresează exclusiv împlinirii personale, indiferent dacă mijloacele folosite sunt morale sau nu, din punct de vedere creştinesc. De aceea există libertăţi cu duiumul şi legi care sunt contrare preceptelor creştine. Dar ce poate să-i placă umanităţii mai mult decât să fie neîngrădită? Dragoste cu de-a sila nu se poate, de aceea creştinii care respectă preceptele Scripturii vor fi mereu o minoritate, neînţeleşi de o societate care respinge îngrădirea. Aici e taina cuvintelor lui Hristos despre cunoaşterea adevărului care te face slobod, iar această slobozenie pentru sistemul lumesc este o nebunie.

Deja în unele părţi ale lumii religia este scoasă din şcoli, simbolurile creştine interzise, iar în alte părţi ale lumii tema este în discuţie. Cineva ştie că cu câteva generaţii şcolite astfel, ideea de Dumnezeu va deveni un mit, iar Scriptura o legendă scrisă. Vocile care doresc predarea religiei în şcoală fără aspectul spiritual, condamnă sufletele copiilor la decădere. Aşa cum orice ştiinţă are o parte practică care îi dă viaţă şi o face înţeleasă minţii, tot aşa partea practică a religiei, care este spirituală, duce la cunoaşterea lui Dumnezeu celor care îl caută. Aşa că cei care vor predare religiei fără partea spirituală fraierindu-ne cu ideea că elevul va alege ce să creadă când va fi matur, de fapt vor nişte generaţii care nu vor alege nimic. Dar şi aici se înşeală pentru că timpul omenirii demonstrează că omul a avut mereu o legătură cu ceva sau cineva despre care credea că este divin. Deci scopul lor este clar îndepărtarea omului de Dumnezeul creştin, de la o vârstă fragedă. Să fie orice spiritual, dar nu Dumnezeul Biblic, nu Hristos!

Şi iată cum, timpul merge împotriva creştinilor. De la un început fulminat cu sacrificiile de rigoare, extindere de-a lungul secolelor la nivel global cu sacrificiile de rigoare, ajungem astăzi la creştinismul formal, învăţat sau mai bine zis dresat.

Dacă la nivel de timp istoric, timpul arată că e cam împotriva creştinismului adevărat, totuşi, fiecare dintre noi are la dispoziţie un timp personal, pe care îl poate folosi spiritual pentru a cunoaşte mai multe despre Dumnezeu şi ce înseamnă să fii creştin aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură. Timpul nostru personal poate bate timpul istoric! Dacă vrei să fii creştin aşa cum Dumnezeu vrea să fii, caută şi cercetează. Sunt convins că divinul va oferi răspunsuri potrivite, Apoi nu-ţi mai rămâne decît să alegi!

Anunțuri

, , , , , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.966 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • D I S C L A I M E R :

    Blogul "Hunedoara Evanghelică" este o iniţiativă personală, voluntară şi neafiliată denominaţional a lui Ruben Bucoiu şi se doreşte a fi un mini ghid al prezenţei evanghelice neoprotestante în oraşul şi judeţul Hunedoara.

    Dacă nu se specifică altfel, opiniile exprimate pe acest website sunt strict ale mele şi nu reprezintă poziţia oficială a comunităţii religioase căreia îi aparţin sau a bisericii unde sunt membru (Biserica Creştină Baptistă "Maranata", Hunedoara).

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: