INTERVIU: Marius Hanganu în dialog cu Organizaţia Pro Mission

1. Marius înainte de orice, te rog să ne spui care este locul slujirii tale în biserica locală şi de când ai „pe inimă” misiunea transculturală?

Mă numesc Marius Hanganu şi fac parte din Biserica Penticostală Nr. 1 Hunedoara. Referitor la slujire, cred că este suficient de relevant în acest caz dacă voi spune că mă ocup de coordonarea departamentului de evanghelizare şi misiune al bisericii noastre.

Altfel spus, slujirea mea în cadrul bisericii locale – care este doar o parte infimă din marea Biserică a lui Isus Hristos – este focalizată pe realizarea următorului obiectiv major: Provocarea, mobilizarea şi dezvoltarea unei lucrări de misiune în care, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, îşi unesc eforturile, resursele şi visele personale, în vederea realizării celui mai măreţ obiectiv – propovăduirea evangheliei lui Hristos şi formarea de ucenici, începând de aici şi până la marginile pământului.

Eu cred că biserica locală este „cheia” pentru realizarea acestui obiectiv. Dumnezeu caută astăzi oameni ale căror vieţi sunt puse în totalitate la picioarele Lui; ale căror inimi sunt mistuite de o pasiune sfântă pentru Isus şi pentru milioanele de suflete pierdute pentru veşnicie. El ridică o armată puternică, o generaţie radicală, gata să trăiască sau să moară, să plătească preţul, oricât de mare ar fi acesta, pentru ca „În numele Lui să se plece orice genunchi şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”.

Eu cred că astfel de oameni există. Sunt în bisericile noastre. În Hunedoara, în România… Ei se vor ridica şi vor face primii paşi atunci când liderii bisericilor – cei chemaţi să-i provoace, să-i identifice, să-i echipeze şi să-i susţină – vor avea în inimă Viziune şi Pasiune pentru Misiune.

De când am eu pe inimă lucrarea de misiune? Din totdeauna! Mai dinainte ca eu să exist, Dumnezeu a pus-o acolo. Dumnezeu a pus Misiunea în inima oricărui om, în inima fiecărei biserici. Dacă ar fi să mă refer la momentul în care am înţeles şi am acceptat acest adevăr într-un mod specific şi personal, pot spune că Dumnezeu mi-a vorbit, cu aproximativ 19 ani în urmă. A fost un timp în care L-am căutat în mod special pe Domnul, dorind să înţeleg care este planul Său cu privire la viaţa mea. Dacă Îl cauţi sincer, Domnul îţi răspunde. Mi-a vorbit atunci în mai multe moduri – prin Cuvântul Scripturii, prin descoperire profetică – dar cea mai puternică încredinţare am primit-o în momentele intime de părtăşie, în rugăciune, atunci când Dumnezeu îţi vorbeşte în mod direct şi personal, asemenea unui Tată care stă de vorbă cu fiul Său.

Poate că nu am înţeles atunci prea multe detalii, dar inima mea a fost cuprinsă de această viziune. Primul meu gând a fost acela de a pleca în misiune pe termen lung. Domnul însă a avut un alt plan, o altă direcţie. În prezent, împreună cu soţia mea, suntem implicaţi în diferite proiecte evanghelistice şi misionare, rugându-ne în permanenţă ca Domnul să ne descopere următorul pas pe care trebuie să-l facem, pentru împlinirea acestui măreţ obiectiv.

2. Când v-aţi hotărât să vă implicaţi ca biserică în proiectul de misiune în India?

Referitor la proiectul de misiune în India – derulat în parteneriat cu Pro Mission – totul a început în toamna anului 2009.

Pentru biserica din Hunedoara, Misiunea nu mai era de mult un subiect „tabu”. Se predica despre Misiune, ne rugam, dăruiam uneori… Au existat unele proiecte misionare transculturale pe termen scurt, în care biserica a fost implicată. Cu alte cuvinte, viziunea a fost transmisă. Unele inimi au fost atinse. Lucrurile au început să se mişte. Încet, dar cu siguranţă în direcţia potrivită.

Am înţeles atunci, împreună cu grupul implicat în rugăciune şi planificarea anumitor proiecte – că Dumnezeu ne cheamă la o implicare mult mai responsabilă, pe termen lung. Am început să ne rugăm în mod specific. Există atâtea nevoi, atâtea proiecte, atâtea organizaţii… Au fost misionari pe care noi i-am cunoscut, i-am susţinut, ne rugam pentru ei. Acum însă, aveam nevoie de o călăuzire clară din partea Domnului.

În toamna anului 2009, am invitat-o pe Lidia Muraru să prezinte lucrarea din India, în cadrul unui program destinat lucrării de Evanghelizare şi Misiune (în ultimii 4 ani, în fiecare ultimă duminică a lunii, avem în biserică un astfel de program). Nu ştiam care vor fi efectele, dar doream ca biserica să fie încă o dată provocată. Pentru o implicare pe termen lung, biserica trebuia să fie mişcată în această direcţie. Trebuia să existe o confirmare. Şi aceasta nu a întârziat. La finalul programului s-a făcut o colectă pentru lucrarea din India. Nu era prima colectă pentru Misiune, însă atunci, s-a întâmplat ceva special. Dumnezeu dirija totul! A fost cea mai mare colectă din istoria bisericii noastre (de aproximativ 40 de ori mai mare decât o colectă normală) – şi asta în plină criză financiară! Pentru mine şi pentru cei ce care ne rugam, însemna ceva: Dumnezeu a deschis o uşă, iar biserica a făcut primul pas… spre India!

3. Ne poţi spune cum anume v-a vorbit Domnul să adoptaţi proiectul de educaţie din satul, Akilpur?

Cum ne-a vorbit Domnul referitor la Akilpur? Într-un mod simplu, natural, personal, aşa cum o face Domnul de fiecare dată.

Ca urmare a discuţiilor purtate cu Lidia, am ajuns să cunoaştem anumite aspecte ale lucrării din India, referitoare la proiectele aflate în derulare. Decizia de a ne implica în Akilpur nu a fost luată pe moment. Am convenit ca în zilele următoare să cădem de acord asupra modului în care vor fi folosiţi banii.

A doua zi, ne-am întâlnit cu o parte a echipei pentru a ne ruga şi a discuta referitor la continuarea acestui proiect. Nu ştiam pe atunci nimic despre planul echipei din India, de a începe o nouă lucrare, într-o nouă localitate.

Am cerut călăuzirea Domnului şi primul lucru pe care l-am înţeles a fost că Domnul vrea să ne implicăm într-un proiect care va începe de la zero. Mai mult, am primit încredinţarea în inimă, că Domnul vrea să ne încredinţeze acest proiect nouă, pentru a-l susţine în rugăciune şi financiar. Nu ştiam care sunt costurile, dar eram siguri că Dumnezeu a pregătit deja oamenii care vor face lucrul acesta, într-un mod regulat şi susţinut.

I-am comunicat Lidiei decizia noastră, ca urmare a călăuzirii primite de la Dumnezeu. Răspunsul ei a confirmat încă o dată faptul că Dumnezeu dirijează toate lucrurile: „Vrem să începem un nou proiect însă, o vom face doar în momentul în care cineva îşi va asuma responsabilitatea financiară. Ne rugăm pentru asta!”

Nu înţeleg nici acum de ce, dar Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru aceasta. Biserica a fost provocată. Răspunsul nu a întârziat să apară. Care sunt roadele? Oamenii din Akilpur pe care nădăjduim să-i întâlnim pe străzile de aur, în Ierusalimul Ceresc.

4. India este relativ departe de Hunedoara. Cum crezi că s-a schimbat percepţia distanţei de”până la marginile pământului” acum când aţi devenit parte din proiectul de misiune?

În universul acesta material, există distanţe, limite, frontiere, există… „marginile pământului”. Există locuri apropiate sau… de neatins. Când este vorba despre Misiune – o componentă a Universului Spiritual – toate aceste repere dispar, nu se mai regăsesc.

Poţi să stai în faţa unei hărţi – impasibil, dezinteresat – şi să ameţeşti doar gândindu-te la miile de kilometri care te despart de India. În acelaşi timp, te poţi pleca pe genunchi; înalţi o rugăciune pentru oamenii din Akilpur care au nevoie de Hristos, pentru misionarii implicaţi în lucrare, pentru nevoile cu care se confruntă… Dintr-o dată distanţele dispar. Barierele sunt date la o parte. Nu mai există „marginile pământului”, pentru că tu eşti acolo, împreună cu ei – simţind, slujind şi bucurându-te de roadele lucrării. Eşti parte a lucrării de Misiune Mondială.

Porunca „mergeţi şi faceţi ucenici” se adresează bisericii şi fiecărui credincios în mod personal. Nu toţi „vor pleca” în misiune, dar fiecare poate fi parte a acestei lucrări. Poţi fi în India, alegând să te rogi pentru ea. Poţi fi în Afganistan, alături de echipa de misiune, trimiţând un gând bun sau un cuvânt de încurajare. Poţi fi în Jungla Africană, alegând să dăruieşti din banii tăi, pentru ca sălbaticii să fie mântuiţi.

5. Cu finanţele pe care le-aţi trimis trimestrial, s-a construit o şcoală, a fost angajat un lucrător localnic cu normă întreagă  şi 60 de copii au parte de educaţie creştină şi studii biblice. Cum reuşiţi să adunaţi banii? Care este metoda?

Mai înainte ca oamenii să dăruiască pentru Misiune, trebuie să existe câteva lucruri: Viziune, Informare, Rugăciune şi Planificare strategică. Restul… vine de la sine!

Viziunea – trezeşte pasiune în inimă, naşte motivaţie, dă o direcţie clară pentru că există un scop suprem. Informarea – te conectează cu realitatea lucrării, cu nevoile, problemele sau roadele din câmpul de misiune. În general, oamenii răspund şi se implică atunci când au în faţă nevoi concrete, care solicită implicare imediată. Rugăciune – pentru că ne conectează cu Cerul; exprimă dependenţa noastră de Dumnezeu, ne sensibilizează inima şi ne împiedică să pierdem ocaziile pe care El ni le pune înainte. Planificare strategică – un plan de acţiune concret, realist, realizabil, care să implice biserica şi în care fiecare să se poată regăsi.

În acest fel, oamenii vor fi motivaţi să dăruiască nu doar ocazional, la colectele speciale ci în mod regulat. Ca biserică, pe lângă proiectul din India, suntem implicaţi şi în alte proiecte transculturale. Pentru toate acestea, banii vin şi apoi pleacă mai departe, la timpul potrivit. Pentru aceasta nu facem colecte şi nu dăm bani din casieria bisericii. Metoda practicată de noi este dărnicia bazată pe Promisiunea prin credinţă. Cei care doresc să se implice în susţinerea financiară a lucrării de Misiune, completează un formular prin care se angajează ca, în dependenţă de Dumnezeu, să dăruiască lunar o anumită sumă. Este un angajament încheiat între om şi Dumnezeu. Se bazează pe faptul că Domnul va purta de grijă şi va da la timp resursele pentru respectarea acestei promisiuni. În acest fel i-am învăţat pe copii să dăruiască, în cadrul grupelor de Şcoală Duminicală. I-am învăţat pe tineri şi pe vârstnici. Sigur că sunt şi excepţii, dar în general, oamenii îşi împlinesc promisiunea, onorându-L astfel pe Dumnezeu.

6. Ce planuri v-aţi făcut pentru viitorul apropiat în ce priveşte misiunea transculturală?

Continuăm să ne rugăm, să dăruim şi să ne implicăm activ în vederea dezvoltării proiectelor în care suntem implicaţi.

Vom continua să provocăm biserica, să promovăm lucrarea de misiune, însă un accent în plus va fi pus pe identificarea potenţialului, pe echipare, pentru că următorul moment la care eu visez, înseamnă tineri dedicaţi, trimişi prin intermediul bisericii, pe termen lung, „până la marginile pământului”.

7. Aţi putea să ne daţi câteva sfaturi practice de implicare a Bisericii „de departe” în  misiunea globală?

Provocarea lui Isus veche de 2000 de ani, este la fel de actuală şi de valabilă astăzi, pentru creştinismul aflat la început de mileniu trei. Nu există nici o altă însărcinare mai mare, mai importantă sau mai urgentă pentru Biserică, decât aceasta.

Şi totuşi… În spatele auto mulţumirii, a palidelor realizări, a focului de paie aprins în grabă şi stins prea devreme, se află un creştinism căldicel, care păleşte ori de câte ori este pus faţă în faţă cu creştinismul autentic, nou testamental.

Poate că am aţipit. Sau poate suntem prea preocupaţi cu alte lucruri şi astfel, am pierdut din vedere scopul şi destinaţia trasate de Dumnezeu. Ne-am născut, am fost răscumpăraţi, suntem parte a Trupului Său şi avem o singură slujbă, o singură misiune pe acest pământ – câştigarea sufletelor pierdute, pentru Hristos. Astfel, Biserica pregăteşte calea pentru revenirea în glorie a Domnului Isus.

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor. Atunci va veni sfârşitul!” (Matei 24:14)        

Dacă nu există Viziune, sfaturile sunt de prisos. Dacă există Viziune, ce rost mai au sfaturile! Lăsaţi această Viziune să cuprindă biserica. Puneţi Misiunea la amvon, nu într-un ungher întunecat. Puneţi-o în predici, în grupele de studiu, la întâlnirile de rugăciune, în clasele de Şcoală Duminicală, la întâlnirile de tineret. Puneţi-o în inima bisericii şi va ajunge în inimile oamenilor. Lăsaţi-o să se întrupeze în propriile vieţi şi alţii vor fi motivaţi să vă urmeze.

            Realizator: Lidia Muraru, misionar în India

 

Pentru orice întrebări, detalii sau oportunităţi de implicare ne puteţi contacta:

Marius Hanganu

e-mail: misiune_hd@yahoo.com

 

Anunțuri

, , , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.966 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: