Andrei Pleşu: „Cei ce cred şi cei ce nu cred”

„Mi-am amintit […] de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există“. Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“. E un tip de amplasament spiritual pe care Dostoievski i-l atribuie lui Stavroghin.

Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie“. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei“ religioase, cei care se simt „în ordine“ pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele“ (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!“ (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai. Cei care sînt siguri de mîntuirea lor şi privesc condescendent spre semenii lor mai puţin norocoşi. Evident, credinţa care nu devine şi un mod de a fi, care nu-şi practică premisele, care nu participă la viaţa comunitară nu depăşeşte nivelul speculaţiei intelectuale şi al „gratuităţii“ estetizante. Dar credinţa care se epuizează în ritualism bigot şi superstiţie coregrafică nu e mai puţin lovită de vacuitate. Credinciosul „instalat“ confortabil în credinţa sa, credinciosul care nu mai are întrebări, drame, griji sufleteşti, stupori şi incertitudini e un simplu funcţionar bisericesc, a cărui suficienţă, al cărui „sedentarism“ spiritual pot fi exasperante pentru Dumnezeu însuşi (cf. Isaia, 1, 11-15).”

Citeşte tot pe Dilema Veche: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cei-ce-cred-cei-ce-nu-cred

, , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alături de 4,680 de alți urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • D I S C L A I M E R :

    Blogul "Hunedoara Evanghelică" este o iniţiativă personală, voluntară şi neafiliată denominaţional a lui Ruben Bucoiu şi se doreşte a fi un mini ghid al prezenţei evanghelice neoprotestante în oraşul şi judeţul Hunedoara.

    Dacă nu se specifică altfel, opiniile exprimate pe acest website sunt strict ale mele şi nu reprezintă poziţia oficială a comunităţii religioase căreia îi aparţin sau a bisericii unde sunt membru (Biserica Creştină Baptistă "Maranata", Hunedoara).

  • Parteneri

  • de Interes

%d blogeri au apreciat asta: