Costache Ioanid sau puritatea tainelor

costache ioanidÎn anul 1938 Costache Ioanid, poate mai puţin cunoscut poeţilor şi criticilor de modă nouă, trăieşte o experienţă profundă.. Este operat, iar în timpul operaţiei atinge stadiul de moarte clinică, totul în urma unui diagnostic greşit. În această stare, are ocazia să-şi privească propriul trup imobil, de sus, din tavanul sălii de operaţie. Dumnezeu i-a acordat o viziune, a ridicat puţin draperia, a ridicat puţin un colţ de eternitate pentru ca poetul să poată percepe, într-o stare deosebită, taina.

În anul 1939 descoperă legătura dintre profeţie şi Biblie, începe să studieze cu profunzime pe marii profeţi.

În anul 1940 începe studiul Bibliei, împreună cu Richard Wurmbrand, un mare creştin. Deşi este pătruns de puterea cuvântului sfânt, preferă să-şi recite doar versurile, ca mod de comunicare profundă a omului cu Dumnezeu, semn că doar în sfinţenie se poate împlini cuvântul ca mesaj.

Costache Ioanid s-a născut artist, a fost marcat de pecetea harului, a suferit, ca lecţie de iniţiere, dar a şi cunoscut dragostea de veşnicie. A fost pictor, sculptor, poet. Prin puterea artei şi a cuvântului sfânt, prin stăruinţa asupra tainelor eterne, poetul străbate vremurile perioadei comuniste, între anii 1958 – 1961 nu are un serviciu permanent, dar este aproape de Dumnezeu, de cuvânt, de Biserică.  În mod cert poetul a făcut parte din Biserica vie a Domnului, iar acum face parte din Biserica cerească, acolo unde minunea este prezentă.

Sunt cunoscute mai multe cicluri din poezia lui Costache Ioanid, mai ales credincioşii îl cunosc în dragostea eternă a lui Isus cu   “ Porumbiţe albe “,  “Taine “,  “ Zile şi sărbători în Betania “, “ Cuvinte pentru Zacheu “, Împărăţia copiilor “, etc

Dincolo de versul poeziei sale apare mesajul jertfei,  a aşteptării minunii, a destăinuirii, ca mod de părtăşie în cuvânt.

Personajul principal, tema, stilul operei, sunt toate focalizate în Isus, poezia lui Costache Ioanid se lipeşte de Dumnezeu, trăieşte prin Dumnezeu, atinge astfel eternitatea, cu blândeţe, cu bunătate, prin cuvinte care schimbă clipele zilei, poezia sa demonstrează că din acelaşi izvor nu poate ieşi apă amară şi apă dulce, refuză putrezirea, acceptă lumina.

Nu-i singur Iuda vinovat/ de sângele ce se dădu./ Nici marii preoţi, nici Pilat, / ci lumea –ntreagă prin păcat !/ Şi eu, şi tu “ ( Nu-i singur Iuda vinovat )

Existenţa poetului şi a lumii depinde de Dumnezeu, de Fiul, prin mângâiere cu Duhul. Există o smerenie necesară în versului poetului, care îşi găseşte bogăţia în chiar Mântuitorul lumii: “ Nicidecum, nicăieri, nici o clipă/ nu pot fi fericit fără El./ Lângă El, peste a morţii risipă, / voi sbura ca un alb porumbel/ “ ( Nicidecum )

Zborul acesta în alb învinge moartea, învinge putrezirea, e un fulger scurt, aşa cum ne dorim, este refuzul risipei.

Prin poezia lui Ioanid se mai pot descoperi tainele creaţiei, mari întâmplări ale experienţei Isus în viaţa fiecăruia, parcă există aripi în cosmos, sunt şapte uşi de aşteptare. Peste toate apare natura, anotimpul, o floare care învinge secunda, există în poezia sa o lecţie de armonie venind de la Dumnezeu, există taina judecăţii finale şi a împăcării omului cu Cel de Sus, cu toată creaţia, cu lucrările nevăzute: “ Când trandafirii înfloresc, / o mare taină-n ei se-arată. / Când trandafirii înfloresc, /toţi cei ce-aşteaptă şi iubesc/ aud un susur îngeresc/ din primăvara neuitata.

Costache Ioanid s-a născut  în anul 1912 şi s-a întors la Domnul în anul 1987. În această perioadă  poezia sa a fost un fulger pur, multe din versuri s-au întâlnit cu muzica, Costache Ioanid nu a trădat frumosul, ci mai mult, a păstrat taina în forma ei primară – lumina.

Lumina prin care vedem lumina …

Constantin Stancu, Haţeg

Taine – de Costache Ioanid

O, Tată, ce eşti Tu? Cum eşti? Şi unde?
Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb,
încerc să urc prin ceaţa ce Te-ascunde.
Şi am atâtea, Doamne, să Te-ntreb.

Eşti Tu cuprins în vreme şi în spaţiu,
când Tu cuprinzi în Tine Însuţi tot?
Pot eu întinde către Tine braţul?
O, iartă-mi îndrăzneala şi nesaţul.
Vreau să-nţeleg atâtea… Şi nu pot.

O, Tată, ce eşti Tu? O conştiinţă
a unei insondabile puteri?
Trăieşti ca mine? Eşti şi Tu fiinţă
cu bucurii, cu dor, cu suferinţă?
Sau eşti mai sus de gând şi de dureri?…

Spre focul din pustiu privea profetul
şi se simţea atâta de mărunt.
Dar când a vrut să-Ţi poată şti secretul,
Tu i-ai răspuns: „EU SUNT ACEL CE SUNT”.

Tu eşti! Deci numai Tu şi nimeni altul!
Căci toate sunt ţesute din nimic.
Simboluri sunt şi carnea şi bazaltul.
Dar ce eşti Tu, Supremul, Preaînaltul,
spre care-atât de trudnic mă ridic?

Tu ai creat şi crini, şi orhidee,
şi cerul cu ciudatele-i caleşti,
şi chipul de copil şi de femeie,
şi geniul sclipind într-o idee.
Dar Tu, Făuritorul, Tu ce eşti?…

M-ai tors din nevăzute molecule.
Şi poate că, în carnea mea de om,
sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiece atom.

Poate pământul nostru totodată
e-o parte dintr-un fir de praf gigant.
Şi-n pulberea ce mi s-a pus e gheată
sunt galaxii aduse din neant…

Zidar fără mistrie, fără drişcă,
Tu chemi din vin, din absolutul NU.
Învârţi în cer morişcă în morişcă!…
Pe toate-odată forţa Ta le mişcă!
O, Tată, mă cutremur. Ce eşti Tu?

Cum ai ascuns sămânţă în sămânţă?
Un sâmbure e-un chivot. Şi în el,
alt chivot poartă altu-ascuns la fel.
Şi toate cer de mii de ani fiinţă.

Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi şi nu le ştim!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?… căci Te iubim…

Dar iată, văd o zi de sărbătoare.
Apostolii… aşteaptă un răspuns…
(„Arată-ne pe Tatăl şi-i de-ajuns…”)
O, Filipe, ce slăvi ameţitoare!

Mă uit cum intră soarele-n grădină…
cum îngeri albi aripile şi-au strâns…
Trăsare Magdalena în lumină.
„Rabuni!” strigă inima ei plină.
„Rabuni!” strigă glasul ei în plâns.

O văd cum cade în genunchi pe stâncă,
prin ceaţa cu sclipiri de curcubeu.
„O, nu M-atinge, Miriam, căci încă
n-am fost… acolo sus… la Tatăl Meu…”

La Tatăl? Cum? La Tatăl?! Faţă-n faţă?…
În sanctuar de negândit?
O, ce-ntrebări, tot sufletu-mi îngheaţă!
Pe când Isus dispare brusc din ceaţă,
spre Tatăl, cu viteza infinit…

Şi, iată, plec şi eu. Şi văd cu gândul
planete cu inele în culori…
Străbat în zbor spiralele de-a rândul
şi văd supragiganţi uluitori.

Deodată, în noianul de mistere
un chip de crin înaintează blând
spre Tronul Alb de plasmă şi putere.
Încremenesc oştirile-n tăcere.
Şi-un glas de om se-aude murmurând:

„Părinte Sfânt, am isprăvit lucrarea…
Am biruit prin Tine pe Cel Rău,
ca să câştig pentru pământ iertarea.
Primeşte-Mă acum, la pieptul Tău…”

„O, Fiu născut, cu nimeni altu-asemeni,
Ieşua!… sunt atât de fericit!
În Tine-am fost când, printre spini şi cremeni,
cu stropi de lacrimi alergai să semeni,
în Tine tot Calvarul l-am suit!

Acum e-al Tău pământul! Ia şi-mparte!
Domneşte peste neamul omenesc
cu cheile de viaţă şi de moarte!
Mai mult, priveşte împrejur, departe!
Tot cerul, Fiul Meu, Îţi dăruiesc!”

*

Jos pe pământ în casa cu zăvoare
stau ucenicii palizi de năduh.
Dar Cineva în faţa lor răsare.
E om? E Dumnezeu? E lut? E Duh?

„Şalom Lahem! EU SUNT! Cel care vine!
EU SUNT! Cel răstignit! Cel din mormânt!
Pe Tatăl Meu Îl va cunoaşte-oricine.
Toată puterea- n cer şi pe pământ
Mi-a dat-o El. Acum luaţi Duh Sfânt!
Eu sunt cu voi. Şi Tatăl e cu Mine!”

Da. Iată cheia. Fruntea-n colb se-aşterne.
Acum, acolo sus, în veşnicie,
o, Filipe, tu vezi Lumina Vie
şi urci mereu pe treptele eterne…

Iar eu, în clipa de ţărână, iată-L,
cu faţa sângerândă sub povară,
în Salvatorul meu Îl văd pe Tatăl,
cum Îl vedeai şi Tu odinioară…

*

Din stânci în stânci, o, Chip divin, cu Tine
cobor de pe Horeb cu suflet plin;
cu tablele nădejdilor în mine.
Şi-ngenunchind, Îţi mulţumesc.
Amin.

 

Anunțuri

,

  1. Premiere şi concurs: precizări « Hunedoara Evanghelică

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.967 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: